Home Politic Romania si Bulgaria au oficializat tandemul pentru NATO

Romania si Bulgaria au oficializat tandemul pentru NATO

DISTRIBUIŢI

Comisiile de politica externa din Parlamentele roman si bulgar au semnat, ieri, -certificatul de nastere- al tandemului celor doua tari in cursa pentru aderarea la NATO. Evenimentul, desfasurat in -Sala Rosie- a Hotelului Riga din Ruse, i-a avut ca martori pe parlamentarii romani si bulgari, precum si pe ministrii de externe ai celor doua tari. Momentul nu a fost ales intamplator, declaratia comisiilor de politica purtand semnaturile lui Ghiorghi Prisacaru, Radu Podgoreanu si Stanimir Ilcev, urmand sa faca parte din mapa cu care se vor prezenta astazi Mircea Geoana si omologul sau bulgar, Solomon Passy, la reuniunea ministrilor de externe ai tarilor NATO, organizata la Reykjavik. Documentul, o premiera in relatiile externe ale celor doua tari, nu aduce elemente noi de continut, ci reafirma angajamentul pentru integrarea in Alianta si sustinerea actiunilor celor doua guverne pentru indeplinirea obiectivelor asumate in vederea aderarii.

Profitand de prezenta sa pe pamant bulgaresc, Mircea Geoana a discutat la o cafea, pe terasa Hotelului Riga, cu Solomon Passy despre strategia tandemului pentru reuniunea de astazi de la Reykjavik, precum si despre posibilitatea extinderii acestui gen de cooperare si in relatiile cu Uniunea Europeana. Cei doi ministri de externe au apreciat, de altfel, ca -in relatiile dintre cele doua tari am inlocuit competitia cu cooperarea-.


Chiar daca ieri a fost 13, acest lucru nu i-a speriat pe parlamentarii romani si bulgari din comisiile de politica externa, care s-au strans in Sala Rosie a Hotelului Riga din Ruse pentru a semna o declaratie comuna privind aderarea celor doua tari la NATO. Momentul de la Ruse, care a oficializat practic tandemul celor doua tari, nu a fost organizat intamplator, ministrii romani si bulgari de externe Mircea Geoana si respectiv Solomon Passy urmand sa prezinte acest document la reuniunea ministrilor de externe ai tarilor NATO, care incepe astazi la Reykjavik. Convinsi ca participa la un moment istoric de maxima importanta pentru tara, cei aproximativ 20 de deputati si senatori romani s-au imbarcat ieri dimineata, care in microbuz, care in limuzine, in functie de obraz, si au pornit spre granita bulgara. Alaiul parlamentar a fost intampinat de prefectul de Giurgiu, iar la vama a avut prioritate in fata unui autocar cu americani porniti in turneu prin Europa.

Mesaj cu final asteptat

Documentul semnat ieri in lumina reflectoarelor de catre Radu Podgoreanu, Gheorghi Prisacaru si omologul lor bulgar, Stanimir Ilcev, reafirma angajamentul pentru integrarea in NATO si sustinerea actiunilor celor doua guverne in vederea indeplinirii obiectivelor asumate in procesul de aderare la NATO. Declaratia reitereaza de asemenea faptul ca Romania si Bulgaria au actionat ca membri de facto ai Aliantei in momente de criza atat in lupta impotriva terorismului, cat si pentru mentinerea stabilitatii si securitatii in sud-estul Europei. Sustinerea tandemului romano-bulgar de catre Turcia si Grecia si necesitatea intaririi flancului sudic al Aliantei au fost de asemenea trecute la loc de frunte in documentul semnat ieri la Ruse. Nu au fost omise nici mesajele privind importanta unei -extinderi robuste- a Aliantei, primite de tarile candidate la reuniunea grupului de la Visegrad, organizata in martie la Bucuresti, si nici viitoarea reuniune de la Sofia a Adunarii Parlamentare a tarilor membre ale Aliantei. Declaratia, considerata o premiera in relatiile externe ale celor doua tari, este menita, in opinia semnatarilor, sa permanentizeze colaborarea parlamentara romano-bulgara. Presedintele Comisiei de politica externa din senatul Romaniei, Gheorghi Prisacaru, a declarat ca va fi supusa atentiei birourilor permanente intentia permanentizarii acestui gen de intalniri. Bulgarii au insa planuri si mai mari la acest capitol. Ministrul de externe, Solomon Passy, a vorbit chiar de o reuniune plenara a celor doua parlamente, idee imbratisata si de omologul sau, Mircea Geoana.

Fara gelozie

Atat presedintii comisiilor de politica externa, cat si cei doi ministri de externe au subliniat in discursurile lor extraordinarele relatii de colaborare dintre Romania si Bulgaria. -Am inlocuit competitia si cooperarea-, a declarat Solomon Passy, ideea sa fiind reluata si de Geoana, care a apreciat ca s-a dus perioada de gelozie dintre cele doua tari vecine. Mai mult, Mircea Geoana a afirmat ca spera ca la viitoarea reuniune a Adunarii Parlamentare a tarilor NATO, care va avea loc la Sofia, delegatiile celor doua tari vor face un lobby sustinut printre reprezentantii tarilor membre.

Tete-a-tete la o cafea

Profitand de sosirea lui Mircea Geoana pe pamant bulgaresc, cei doi ministri de externe au discutat la o cafea, pe terasa Hotelului Riga, viitoarea colaborare romano-bulgara. Potrivit declaratiilor ministrului Geoana, cei doi s-au consultat in vederea propulsarii candidaturii Romaniei si Bulgariei la reuniunea de astazi de la Reykjavik, propunandu-se chiar si extinderea acestui gen de colaborare si in relatia cu Uniunea Europeana. De asemenea, cei doi ministri au analizat relatiile bilaterale, lansandu-se cu acest prilej ideea unor intalniri bianuale la nivel de prim-ministri si presedinti pentru a da mai multa consistenta legaturilor dintre cele doua tari.

Fiecare cu slabiciunile sale

Ziaristii prezenti la ceremonia servirii cafelei pe terasa insorita a celui mai mare hotel din Ruse nu au uitat sa-l intrebe pe ministrul Mircea Geoana de mai vechea problema a fostilor securisti romani si de accesul acestora la informatiile clasificate de tip NATO. -Fiecare tara are vulnerabilitatile sale, iar cesiunea fostilor securisti nu este o problema comuna pentru Romania si Bulgaria-, a declarat Mircea Geoana. Cat priveste scenariul -casatoriei de proba cu Alianta-, lansat de unii analisti politici, ministrul roman de externe a exclus din start aceasta posibilitate, subliniind ca nu exista elemente care sa sustina o asemenea teorie. De altfel, potrivit calculelor diplomatilor romani, aderarea propriu-zisa a Romaniei in cazul unei invitatii la summit-ul de la Praga nu va avea loc decat peste aproximativ doi ani, perioada in care se va desfasura procedura de semnare si clasificare a aderarii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.