Fețele lui Ianus (IV): Obiectiv – Franța

Pe parcursul Războiului Rece, rezidența KGB din Paris a avut alocate importante resurse umane și financiare pentru infiltrarea în instituțiile-cheie din timpul celei de-a patra Republici (1946-1958). În acest sens, cel puțin cincizeci de agenți primiseră ordine clare în ceea ce privea operațiunea „Cer deschis“, și anume penetrarea informativă a SDECE-ului, agenția de informații externe a Franței. Astfel, în 1953, Centrul înregistra mugurii primului succes din cadrul SDECE-ului, prin intermediul a patru agenți: Nosenko, Șirokov, Korablev și Dubravin, precum și infiltrarea în cadrul serviciului intern de informații – DST –  a lui Goriacev. Pe de altă parte, Lubianka ordonase lui Izvenko să se infiltreze la Ministerul Afacerilor Externe, lui Lavrov – la Ministerul Apărării și lui Pijo, la marină. În primă instanță, la sfârșitul anilor ‘50, rapoartele KGB-ului către Lubianka se bazau în totalitate pe informații-cheie furnizate de agenții infiltrați în comunitatea de informații franceză. În viziunea analiștilor M6 și ai CIA, chestiunea slăbiciunii contrainformative a SDECE-ului și a DST-ului era o problemă cunoscută din cauza faptului că-n timpul mișcării de rezistență, agenții NKVD-ului coordonaseră informațiile care au mers către aliați vizavi de regimul lui Petain de la Vichy. La toată această situație contribuie din plin starea economico-socială a societății franceze în ansamblul său, ca urmare a deficiențelor de reconstrucție de după 1947, din timpul programului Marshall. Pentru generalii Colegiului KGB de la Moscova, Franța trebuie să devină principala bază de operațiuni în ceea ce privește influențarea politicii occidentale vizavi de statele-satelit subordonate puterii Kremlinului. În acest sens, importante sume de bani au fost pompate în conturile rezidenței KGB din Paris din conturile secrete ale Lubiankăi pentru controlul și dezinformarea prin intermediul presei și al tipăriturilor. Astfel, „La Tribune des Nations“, cu numele de cod „Ecole“, înființată de Andre Ulmann, reușise să impună abonamente mai multor instituții franceze și chiar ambasade occidentale, pentru prezentarea coafată a valorilor comunismului de sorginte stalinistă în fața unui Occident tras pe sfoară la sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale de către Stalin, la Conferințele de pace de la Ialta și Postdam.

KGB și controlul asupra SDECE și DST

Din 1955, rezidența primise ordine clare să penetreze NATO și să pună mâna pe planurile de mobilizare strategică pentru a se putea centra forțele din cadrul Pactului de la Varșovia, înființat de Moscova în mai 1955. Astfel, potrivit lui Vasili Mitrohin, un ilegal care fusese legendat drept „Filosoful“ reușise performanța de a recruta un important funcționar al NATO, cu numele de cod „Germain“. În timp, rapoartele furnizate de acest înalt funcționar au avut o importanță deosebită prin conținut, încât „Germain“ a fost decorat de Centru cu ordinul militar Steaua Roșie. În 1956, un agent din rezidență, Drozdov, raporta că una dintre prietenele sale, Roza, care lucra în cadrul SDECE-ului, rămăsese însărcinată după ce petrecuseră o noapte compromițătoare de amor, ceea ce punea în dificultate  acoperirea lui Drozdov. În cele din urmă, acesta a ajutat-o activ financiar după nașterea copilului, reușind, în ciuda opoziției Rozei, să o convingă să-i ofere informații din rapoartele speciale pentru a ajuta o mișcare progresistă fictivă. În timpul celei de-a Cincea Republicii, înființate de Gaulle, KGB-ul a mai reușit performanța să recruteze doi agenți care  lucrau la Cifru și Decriptare, Larionov și, respectiv, Sidorov. După ce a trimis decriptările corespondenței diplomatice franceze, Sidorov a primit ordinul militar Steaua Roșie. La Moscova, Brejnev a ordonat KGB-ului derularea operațiunii de compromitere a ambasadorului francez, Maurice Dejean, și a atașatului aerului, colonelul Louis Guibaud. Cel care a condus operațiunea a fost însuși șeful Direcției Generale Doi din cadrul KGB, colonelul Oleg Mihailovici Gribanov.

Amorurile lui Dejean de la Moscova

Dejean a fost foarte ușor ademenit de-o balerină sub acoperire de la Teatrul de Revistă „Balșoi“ care, după consumarea actului sexual, împreună cu Gribanov i-au aplicat o corecție cu pumnii, picioarele și ranga ambasadorului francez. În fața lucrăturii, Dejean a cedat nervos, împușcându-se în cap cu un revolver, după ce văzuse setul de fotografii compromițătoare trimise în plic de către KGB. Din dosarele arhivei lui Mitrohin mai rezultă că un al treilea diplomat francez din cadrul ambasadei de la Moscova, cel mai probabil atașatul comercial, fusese păcălit după aceeași rețetă de către Gribanov, care făcuse apel la o anume Louisa.
La rândul său, rezidența din Paris a derulat, la mijlocul anilor ‘60, operațiuni specifice de racolare a unor politicieni socialiști, cum au fost Gilbert și Drom, ultimul având legături speciale cu François Mitterand, viitorul președinte al Republicii Franceze. Gilbert era un personaj pitoresc pentru agenții KGB-ului, ca urmare a laturii sale mercantile și a faptului că fusese recrutat de STB-ul cehoslovac sub numele de cod „Roter“. În ansamblu, această perioadă din activitatea Centrului pe teritoriul francez este una de tatonare informativă și de recrutare a unor personaje dubioase din punct de vedere psihologic, cu funcții-cheie în serviciile secrete franceze. Un fapt straniu l-a reprezentat nulitatea rapoartelor acestora, care erau scrise la comanda ofițerilor KGB-ului, și de aici atitudinea revizionistă a Franței din cadrul NATO, care a dus la retragerea acesteia din structurile active ale Alianței Nord-Atlantice. Compromiterea unor personalități de prim rang din high-classul societății franceze de către KGB este asemănătoare cu ceea ce am prezentat în episoadele anterioare din SUA și din Canada, unde Centrul a pompat milioane de dolari.