Noii abonați Dolce pot opta pentru unul dintre cele 3 pachete principale ce pun la dispoziție programe variate pentru toate segmentele de clienți: Dolce Național, Dolce Variat și Dolce Star. Dolce Star are și o versiune pentru care nu este necesară o perioadă contractuală, Dolce Flexi, acordånd clienților flexibilitate maximă în utilizarea serviciilor.
Cu un abonament lunar de 2,9 euro, fără TVA, Dolce Național oferă știri naționale și divertisment de calitate clienților cu venituri mici și nevoi reduse în ceea ce privește vizionarea programelor TV, fiind de asemenea pachetul optim pentru cei care doresc să continue să se bucure de calitatea digitală a sunetului și imaginii, dar și să facă economii.
Dolce Variat este pachetul destinat întregii familii, răspunzând fiecărei preferințe în ceea ce privește programele de știri, sport, documentare, desene animate și muzică. Pachetul este disponibil pentru un abonament lunar de 3,9 euro, fără TVA.
Cel de-al treilea abonament, Dolce Star, a fost special conceput pentru cinefili, cuprinzând cel mai mare număr de programe de filme de pe piață, inclusiv canalele CineStar, ActionStar și ComedyStar. Pachetul permite vizionarea a peste 1500 de filme pe lună pentru un abonament lunar de 4,9 euro, fără TVA.
În plus, pentru cei interesați este acum disponibil Dolce Flexi, singurul pachet principal de pe piață disponibil fără perioadă contractuală. Dolce Flexi este ideal pentru casele de vacanță, cu aceeași grilă de programe ca și Dolce Star, dar oferit fără impunerea unei perioade contractuale.
Lansarea noilor pachete principale și redefinirea portofoliului Dolce se bazează pe noile preferințe de consum înregistrate la nivelul pieței, abonații serviciilor TV dorind să aibă posibilitatea de a alege, în funcție de nevoile lor, lista de programe pe care le vizionează și pentru care plătesc.
„Redefinirea pachetelor principale este o consecință firească a maturizării Dolce și a creșterii bazei de clienți la peste trei sferturi de milion la jumătatea anului 2009. Încercăm astfel să răspundem mai bine preferințelor clienților noștri. În plus, Romtelecom va continua să investească în dezvoltarea platformei DTH Dolce. Obiectivul nostru este să retransmitem până la 100 de canale, inclusiv programe HD, să oferim toate tipurile de opțiuni de divertisment TV și o experiență unică pentru utilizatori“, a declarat Joerg Zeddies, director executiv comercial, Segment Rezidențial, Romtelecom.
Pentru clienții interesați să se aboneze la serviciile Dolce fără a avea și un alt serviciu Romtelecom, sunt disponibile 3 pachete principale similare, cu numele Dolce Național Uni, Dolce Variat Uni, Dolce Star Uni. De asemenea, este disponibilă și versiunea pachetului principal ce nu necesită o perioadă contractuală, Dolce Flexi Uni.
În interval de o lună, clienții Dolce existenți vor avea posibilitatea de a migra către unul dintre noile pachete create, în funcție de preferințele fiecăruia. În perioada următoare, clienții vor fi informați personal asupra pașilor care trebuie realizați pentru a alege unul dintre noile pachete principale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















