
Noul sistem de salarizare în sectorul public va fi aplicat etapizat și în limita sumelor alocate de la buget, iar majorările salariale din sistem vor fi stabilite în funcție de resursele financiare, nu de aplicarea automată a coeficientului de ierarhizare, a declarat, ieri, ministrul Muncii, Marian Sârbu (foto).
„Începånd cu 2010, se va realiza reîncadrarea întregului personal bugetar pe funcții sau grade profesionale, introducându-se în salariile de bază sporurile de care a beneficiat până la aplicarea legii, a indemnizației care a făcut parte din salariul de bază. Pentru personalul ce se va încadra după intrarea în vigoare a legii de salarizare unitară, salariile de bază se vor stabili prin corelare cu salariile de bază ale personalului angajat la acea dată“, a spus ministrul Muncii, în discuția de la Guvern cu sindicatele.
Salariul de bază va deveni principalul element al câștigului salarial și va include sporuri cu caracter general, în timp ce sporurile pentru condițiile de muncă se vor acorda în continuare separat. Suma sporurilor acordate cumulat pe total ordonatori de credite nu va depăși 30% din fondul corespunzător alocat cheltuielilor salariale.
Pentru realizarea ponderii de 30% a sporurilor în total câștig salarial, au fost incluse în salariul de bază, pe lângă sporurile cu caracter general, și sporul de vechime în muncă, sporul de prevenție specific sănătății, sporul de suprasolicitare neuropsihică specific învățămåntului și altele similare acestora ori specifice unor domenii de activitate, precum sporul de confidențialitate, de fidelitate, de stabilitate, pentru radiații electromagnetice.
Salariu minim brut de 705 lei, în 2010
Potrivit datelor prezentate sindicatelor de către reprezentanții Guvernului, salariul minim brut pe economie, elementul de referință luat în calcul în legea de salarizare unitară în sectorul bugetar, va crește de la 600 lei, în prezent, la 705 lei, anul viitor, și va continua tendința ascendentă până în 2015, când ar urma să ajungă la 1.100 lei.
Salariul minim brut va urca la 764 lei (în 2011), la 845 lei (în 2012) și la 934 lei (în 2013), pentru ca în anul 2014 să ajungă la 1.016 lei.
În 2015, termen luat în calcul de Guvern pentru finalizarea aplicării legii, salariul minim ar urma să ajungă la 1.100 lei. Cele mai mari majorări sunt prevăzute pentru anii 2012 și 2013, respectiv 10,7% și 10,5% raportat la anul anterior.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















