Pe principiul -Daca voi nu ne vreti, noi va vrem!-, o puzderie de partide de care multi nici macar nu au auzit ocupa, cu chirii derizorii, spatii ale domeniului public, care, altminteri, ar putea fi valorificate ca spatii comerciale. Colac peste pupaza, o parte a filialelor politice locale nu catadicsesc nici macar sa plateasca sumele mai mult decat simbolice pe care le presupune utilizarea spatiilor respective. Concret, la Braila, spre exemplu, chiria perceputa de administratie pentru spatiile folosite de partidele politice este de 2.000 lei/mp pe luna, indiferent de zona in care se afla spatiul inchiriat, comparativ cu minimum 30.000 lei/mp, in cazul spatiilor comerciale.
Perseverenta, mama succesului
La Braila, spre exemplu, o lectura -la ochiometru- a listei cu partidele politice te lasa usor nedumerit. Nu de alta, dar unele partide s-au pierdut in ceata imediat dupa alegeri, luand probabil o scurta pauza, pana la scrutinul viitor, cind se vor penibiliza din nou, cu sub un procent din voturi. Perseverenta este insa mama succesului, iar speranta intr-un castig in alegeri (concretizat macar intr-un loc de consilier local sau judetean) moare ultima. Astfel, la spatiul din strada Imparatul Traian, nr. 7, la care figureaza in scripte sediul Federatiei Ecologiste din Romania (FER), nu se mai intampla de mult nimic. Desi in cladirea respectiva isi au sediul mai multe partide, Federatia Ecologista este singura care a montat un panou cu titulatura sa, asa incat macar stii unde s-o cauti. O alta filiala gazduita la aceasta adresa este a Partidului Pensionarilor, condus, potrivit declaratiilor sefei Directiei Servicii Publice (DSP), Emilena Huiu, de catre tanarul de doar 48 de ani Nicu Vadana. Dar, dupa ce am aflat ca pana si Asociatia Veteranilor de Razboi are organizatie de tineret, nu ne mai mira nimic. Emilena Huiu ne-a mai precizat ca are informatii potrivit carora spatiul nu este utilizat in scopul in care a fost inchiriat si ca doreste de mult recuperarea lui, dar se loveste de refuzul viguros al pensionarilor, care sustin ca acolo se lucreaza.
Un alt partid care figureaza in evidentele DSP, dar despre care nu mai stie nimeni nici macar daca mai exista – ca de activat, sigur nu activeaza – este Partidul Liberal, care are alocat un sediu pe strada Galati, nr. 10-12.
PNT este un alt partid cu activitate firava, condus de Vasile Traian, care, potrivit declaratiilor Emilenei Huiu, a ramas singur in partid, conducandu-se – cu dificultate, spun unii – doar pe sine.
In ceea ce priveste Uniunea Vatra Romaneasca, Emilena Huiu ne-a declarat ca, din informatiile pe care le detine, aceasta formatiune nu are activitate, nu a platit chiria din vara anului 2001, iar conducerea UVR nu s-a prezentat sa definitiveze, prin aplicarea stampilei si semnarea de catre ambele parti, reinnoirea contractului de inchiriere. Presedintele acestei Uniuni este Radu Aurel Ioan. Emilena Huiu este hotarata sa actioneze in instanta UVR, pentru a-si recupera spatiul si banii restanti.
Un spatiu in strada Ana Aslan, nr. 42, il ocupa Partidul Republican, despre care conducerea DSP are semnale ca nu are activitate. Din cauza acestei inactivitati, DSP a informat conducerea filalei, respectiv pe presedintele Valentin Popa, ca nu intentioneaza sa reinnoiasca contractul de inchiriere pe anul in curs. In strada Brasoveni, nr. 2, figureaza cu un spatiu Uniunea Fortelor de Dreapta, a carei activitate a scazut dramatic in ultimii doi ani, dupa decesul senatorului de Braila, Laurentiu Ulici. Framantata de numeroase conflicte interne si schimbandu-si conducerea ca pe ciorapi, filiala locala a UFD a ajuns ca, in prezent, sa nu mai aiba presedinte stabil, varianta pentru presa fiind ca, deocamdata, este in reorganizare.
Fuziuni uitate
Un alt caz deosebit este al fostului ANCD, fuzionat intre timp cu PNTCD, spatiul in disputa fiind cel din Brasoveni, nr. 2. ANCD are o restanta de plata a chiriei de aproape un an, iar Emilena Huiu sustine ca a trimis numeroase somatii catre ANCD (parte a PNTCD), pentru predarea spatiului, insa acestea i-au fost returnate, singura solutie care-i mai ramane la indemana fiind actionarea in justitie. Pe de alta parte, presedintele PNTCD Braila, Adrian Mavrochefalos, ne-a declarat ca are cunostinta despre datoriile fostului ANCD catre DSP, dar ca nu este dispus sa le plateasca, dat fiind ca nu au fost facute de catre PNTCD. Datornica la DSP este si Liga Nationala a Luptatorilor din *89, care a uitat de obligatia de a plati chiria cuvenita pentru spatiul din strada Polona, nr. 2, din august 2000 si careia Directia va continua sa-i trimita somatii.
Ca in Braila functioneaza – cel putin cu numele – prea multe partide este un lucru pe care nu mai este nevoie sa-l constatam noi. Ceea ce constatam este doar ca acestea beneficiaza de niste facilitati care nu sunt in nici un fel explicabile prin activitatea pe care o desfasoara.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















