Home În Lume Merkel reușeste să joace un rol pozitiv în tragedia greacă de la...

Merkel reușeste să joace un rol pozitiv în tragedia greacă de la Atena

DISTRIBUIŢI

Sosită la Atena într-un cor de dezaprobările, șefa Executivului de la Berlin se declară mulțumită de reformele demarate de actualul guvern grec.Cancelarul german, Angela Merkel, a salutat, la Atena, "eforturile" și "progresele" realizate de Grecia, exprimând dorința ca această țară care se confruntă cu grave dificiltăți financiare "să rămână în zona euro". "Vreau ca Grecia să rămână în zona euro", a spus Merkel în cursul conferinței de presă organizată alături de premierul grec Antonis Samaras. "Discuțiile demonstrează clar că în acest moment se întregistrează progrese. Sunt convinsă că toate aceste măsuri dificile merită efortul", a spus Merkel. "Au fost realizate multe. Mai sunt multe de făcut, iar Germania și Grecia vor colabora foarte strâns; dacă problemele nu vor fi rezolvate acum, se vor manifesta mai târziu într-un mod mult mai grav", a precizat cancelarul german. "Știu din experiență, dat fiind că vin dintr-un stat estic, că reformele sunt dificile", a adăugat Merkel. La rândul său, premierul grec Antonis Samaras a anunțat că Grecia este "hotărâtă să își mențină angajamentele" în privința deficitului bugetar și reformelor structurale. "I-am subliniat cancelarului că poporul grec suferă, dar este hotărât să rămână în zona euro", a adăugat Samaras. În tot acest timp al declarațiilor pozitive, creditorii Greciei nu reușesc să ajungă la un numitor comun pentru rezolvarea crizei datoriilor, FMI avertizând că va opri finanțarea țării dacă zona euro nu va accepta o nouă restructurare a datoriei, astfel încât aceasta să ajungă la un nivel sustenabil, potrivit unor surse apropiate situației. Grecia va fi printre principalele subiecte ale reuniunii anuale a FMI de la Tokyo, în condițiile în care guvernul de la Atena este pe cale să rămână fără bani, iat guvernele țărilor din zona euro se tem de impactul politic al unei revizuiri în scădere a deținerilor de obligațiuni elene, cu până la 50 de miliarde de euro, relatează Capital.gr. "Nu există încă un consens în rândul creditorilor. Devine tot mai evident că datoriile Greciei sunt scăpate de sub control, dar nimeni nu vrea să accepte o restructurare", a spus una dintre surse. Reprezentanții troicii creditorilor formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) și FMI se află în prezent la Atena pentru negocierea unei noi serii de măsuri de austeritate, în schimbul unei tranșe de împrumut de 31 de miliarde de euro, esențială pentru evitarea intrării Greciei în default.

Primire ostilă

Vizita lui Merkel la Atena s-a desfășurat într-un climat dominat de violență. Nu mai puțin de 25.000 de oameni au protestat ieri în capitala Greciei față de vizita cancelarului german Angela Merkel, o manifestație marcată de violențe. Grupuri de protestatari au aruncat cu pietre, cu sticle incendiare și s-au luat la bătaie cu agenți ai forțelor de ordine care au utilizat gaze lacrimogene. Circa 6.000 de polițiști au fost mobilizați în centrul Atenei, în special în zona Pieței Syntagma. Doi protestatari poartă uniforme ale armatei germane și un steag cu svastică, efectuând salutul nazist. Cancelarul german, Angela Merkel, a sosit la ora 13.30 pe aeroportul din Atena, unde au fost luate măsuri speciale de securitate pentru o vizită de câteva ore. Premierul conservator Antonis Samaras a întâmpinat-o pe Angela Merkel la coborârea din avion. În cursul vizitei, cancelarul german va exprima solidaritatea cu Grecia și atașamentul pentru menținerea țării la zona euro. Violențele intervin în timp ce Angela Merkel se află la Palatul premierului grec. Mulți greci o consideră pe Angela Merkel responsabilă de măsurile de austeritate impuse pentru acordarea creditelor de peste 200 de miliarde de euro necesare scoaterii Greciei din criză.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.