
Un studiu dat publicității de experții de la World Wild Fund for Nature (WWF) avertizează că un sfert din populația planetei se află în pericol din cauza topirii ghețarilor din Arctica, care vor provoca grave inundații. Nivelul oceanului planetar se va ridica cu un metru până în anul 2100, ceea ce pune în pericol populațiile care trăiesc în zonele de coastă. „În prezent, Arctica se încălzește de două ori mai repede decât Terra în ansamblul său, fapt care constituie o amenințare serioasă pentru întreaga planetă“, a explicat responsabilul cu politica climatică din partea filialei WWF Eleveția, Patrick Hofstetter. Pe măsură ce gheața de la poli se topește, iar volumul de apă al oceanului planetar crește, cantitatea de energie solară absorbită crește de asemenea, calotele glaciare având rolul de a reflecta energia solară. În studiu se mai specifică că acest cerc vicios duce la o creștere și mai pronunțată a temperaturilor, agravând astfel și fenomenul încălzirii globale. Mai mult, încălzirea globală provoacă eliberarea unor cantități importante de gaz metan și de alte gaze cu efect de seră în regiunile polare care contribuie la accelerarea topirii calotelor glaciare, în condițiile în care, până în prezent, aceste gaze erau „captive în gheață“. „Nu putem să spargem această spirală infernală a efectelor retroactive periculoase ale sistemului climatic global decât prin reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru a menține încălzirea planetei la o limită maximă de două grade Celsius“, a mai estimat Patrick Hofstetter. Pentru a atinge acest obiectiv, țările industriale ar trebui să-și reducă volumul de emisii de dioxid de carbon cu cel puțin 40% până în anul 2020.
Aceste avertizări vin chiar în perioada desfășurării Conferinței asupra Climei globale, care are loc la Geneva până pe data de 4 septembrie. În această chestiune, șefii de state și de guverne trebuie să ajungă la un numitor comun în luna decembrie, când va avea loc o reuniune internațională ce va fi găzduită de Copenhaga. Noul acord asupra climei urmează Protocolului de la Kyoto, ce va expira în 2013.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















