Home Sport Doroftei: „Nu e normal să ameninți un simbol”

Doroftei: „Nu e normal să ameninți un simbol”

DISTRIBUIŢI

Fostul pugilist Leonard Doroftei, care a fost luat în vizor de Rudel Obreja după ce i-a cerut demisia din funcția de șef al FR Box, susține că președintele ar trebui să fie mai rezervat în reacții și declarații. „Moșul” consideră că amenințările la propria adresă nu își au locul și crede că orice discuții în contradictoriu ar trebui purtate bărbătește, față în față, și nu prin intermediul presei. „Au, îmi aplică o corecție fizică? Asta e, dacă m-am întors acasă așa îmi trebuie. M-am întors să fiu bătut de Obreja. El uită că stă de vorbă cu Leonard Doroftei, campion mondial. Sau poate este într-o situație foarte nasoală și nu își dă seama ce vorbește. Eu mi-am spus punctul de vedere, despre ceea ce se întâmplă în Federația Română de Box. Acești oameni au nevoie de libertate, să meargă mai departe, nu să fie suspendați. Pentru asta luptăm noi. Nu am nimic personal cu Rudel Obreja, dar, dacă nu pleacă de acolo, ce să facem? Chiar suntem proști? Eu nu știu ce caută un om ca el acolo în federație, cu astfel de exprimări. Ajunge să ne fie frică să mai spunem ceva în țara asta. Nu mi se pare normală atitudinea asta, dacă avea ceva de reproșat putea să-mi spună în față. Eu i-am spus ce aveam de spus în direct. Nu e normal să spui că bați unul dintre simbolurile României. Pentru ce m-am întors acasă, să fiu bătut de un președinte care are probleme în federație? Bine că nu suntem la oină, că ne luam la bâte”, a comentat Leonard Doroftei declarația antrenorului Titi Tudor, care susține că l-a auzit pe Obreja amenințându-l în plină ședință a forului român.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.