Selecționerul „cocoșilor“, luat peste picior de „Le Parisien“
Cu toate că naționala Franței are șanse foarte mari să prindă unul dintre primele două locuri ale Grupei a 7-a de calificare la Campionatul Mondial, presa nu îl susține deloc pe selecționerul Raymond Domenech.
Franța e dezamăgită de modul în care arată naționala pregătită de Raymond Domenech. Jocul nu încântă deloc, iar selecția este aprig contestată de suporteri și presă. Cotidianul „Le Parisien“ nu l-a slăbit pe antrenor, pe care l-a numit „confuz“ și pe care l-a acuzat că este un împătimit al pariurilor sportive. „În această săptămână, echipa Franței are un rendez-vous cu destinul său. Pentru a-l confrunta, ea se află din nou, și la fel ca de fiecare dată, la mâna lui Raymond Domenech, selecționerul ei confuz. Jucători, spectatori și observatori se întreabă ce surpriză le-a mai rezervat acest antrenor, care posedă darul special de a se face remarcat indiferent de situație. Din 2004 și până azi, încă încercăm să descoperim «stilul Domenech». Și acum jocul nostru pendulează undeva între plictiseală și incoerență, care nu fac decât să-i bulverseze pe jucători, care, și așa, nu au niciun reper. Un mare parior în viața sa privată, se pare că are o încredere oarbă în instinctul său. De-a lungul timpului, s-a dovedit că flerul său este singurul lucru după care se ghidează atunci când ia o decizie în calitate de selecționer“, a scris ziarul francez.
Mutu, înlocuit cu Gigel Bucur
Adrian Mutu s-a antrenat normal ieri-dimineață, dar, după un nou control medical, s-a descoperit că leziunea continuă să îl supere pe atacantul Fiorentinei, care nu va putea juca nici cu Franța, nici cu Austria. Locul său a fost luat de vârful lui FC Timișoara, Gigel Bucur, care a fost convocat de urgență de Răzvan Lucescu. Ultimul meci în care Mutu a îmbrăcat tricoul naționalei a fost cel cu Serbia, când „tricolorii“ au fost învinși cu 3-2.
Clasament:
M V E Î GM GP P
1. Serbia 7 6 0 1 15 5 18
2. Franța 6 4 1 1 8 6 13
3. Lituania 7 3 0 4 6 6 9
4. Austria 6 2 1 3 7 9 7
5. România 6 2 1 3 7 10 7
6. I-le Feroe 6 0 1 5 1 8 1
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















