Luptele pentru castigarea functiilor de conducere in diverse societati comerciale de stat sunt departe de a se incheia. Partidele au nevoie de -sponsori-, iar administratorii au nevoie de ajutor politic. Este si cazul fostului director al Petrom Alba, membru al Biroului Executiv al PSD, suspendat, recent, pentru -imixtiuni in problemele sindicatului-. Speriati ca ar putea ramane fara cea mai importanta pusculita, liderii PSD au luat imediat atitudine, sustinand ca suspendarea lui Mircea Rapcea este ilegala, pe motiv ca nu s-a facut nici o ancheta administrativa din care sa rezulte nereguli in activitatea acestuia. De cealalta parte, sindicalistii spun ca la numirea lui Mircea Rapcea in funtia de director nu s-a tinut cont de calitatile manageriale, ci de sprijinul politic. Mai mult, acestia spun ca, in intervalul in care s-a aflat in fruntea Petrom Alba, Rapcea a destabilizat societatea.
De la Alba Iulia la Ocna Mures
Scandalul in Petrom Alba a inceput o data cu -demiterea prin avansare- a fostului director Mircea Togoe. Desi a fost unul dintre putinii membri PSD care au reusit sa-si pastreze functia si pe timpul fostei guvernari, Togoe nu a mai fost in gratiile actualei conduceri a partidului si a ajuns astfel director in cadrul Regiei Nationale a Sarii. A urmat un concurs pentru ocuparea functiei de conducere a Petrom Alba, care a fost castigat de cine trebuia, adica de Mircea Rapcea.
Marea surpriza a fost insa in data de 24 mai, cand, la doua luni de la instalare, Rapcea a fost suspendat din functie pentru -imixtiuni in problemele sindicatului-. Decizia este semnata de directorul general al Petrom, Ioan Popa, si a survenit in urma solicitarii presedintelui sindicatului, Liviu Luca. Mircea Rapcea a fost pus la dispozitia institutiei, iar functia de director a fost preluata de fostul contabil sef, Emilia Barbu. Printre primele decizii ale acesteia, bazate se pare pe indicatiile transmise de la Bucuresti, a fost numirea lui Rapcea ca director al statiei din Ocna Mures. Acest lucru l-a nemultumit total pe fostul director, care a si depus o contestatie fata de hotararea de suspendare din functie.
Partidul il sustine in continuare
Purtatorul de cuvant al PSD Alba, Mihai Babitchi, a afirmat ca schimbarea directorului Petrom a surprins pe toata lumea si ca aceasta decizie nu este legala, deoarece nu s-a facut nici o ancheta administrativa din care sa rezulte unele nereguli in activitatea lui Mircea Rapcea si, in plus, hotararea nu are avizul oficiului juridic al societatii. Babitchi a declarat ca nici macar sindicatul nu este de acord cu aceasta hotarare, cea ce nu este tocmai adevarat, din moment ce liderul sindical, Ioan Munteanu, spune ca Mircea Rapcea a destabilizat societatea.
Fostul director, care este si membru al Biroului Executiv al PSD Alba, a spus ca nu s-a implicat deloc in activitatea sindicatului. Totusi, el a facut referire la o lista semnata de 171 de angajati ai Petrom care doreau alegeri in cadrul sindicatului, pe care a refuzat sa o trimita la Bucuresti tocmai pentru a nu se interpreta ca el a facut acea lista. Rapcea a spus ca suspendarea sa din functie nu este fondata si s-a declarat nemultumit de atitudinea unor persoane care au lipit decizia pe geamurile statiilor Petrom. El a refuzat sa nominalizeze pe cei care s-au grabit sa anunte suspendarea directorului, desi a afirmat ca are chiar si poze cu acestia. In acest moment, Mircea Rapcea se afla in concediu medical deoarece nu a mai rezistat stresului cauzat de suspendarea sa din functie si, mai ales, de afirmatiile din presa conform carora el nu ar mai avea sustinerea politica a PSD Alba.
Munteanu ramane ferm pe pozitie
Presedintele Sindicatului Petrom Alba, Ioan Munteanu, a infirmat ieri afirmatiile facute de Mihai Babitchi si l-a acuzat pe Mircea Rapcea ca a destabilizat societatea. Liderul sindical a contestat, inca de acum doua luni, modul in care a fost organizat concursul pentru ocuparea functiei de director al societatii, sustinand ca a contat doar sprijinul politic, si nu calitatile manageriale. Contactat telefonic, Munteanu a declarat ca -sindicatul Alba este un partener loial in virtutea acordului social semnat de CNSLR Fratia – sindicat la care suntem afiliati – cu PSD, dar nu pot fi de acord cu persoanele de genul lui Mircea Rapcea, care a destabilizat situatia in Petrom. Imi sustin in continuare afirmatiile si sustin decizia de suspendare din functie a lui Mircea Rapcea. Eu sustin aceleasi lucruri ca si liderul nostru de sindicat, Liviu Luca, cel care a si solicitat suspendarea din functie a fostului director-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















