Home Economic-Financiar -Invazie- de faina din Ungaria

-Invazie- de faina din Ungaria

DISTRIBUIŢI

Importurile de faina din Ungaria aduc in pragul falimentului procesatorii romani de grau. Daca din statisticile oficiale reiese ca importurile legale au scazut, prin zonele defavorizate intra, fara taxe vamale, cantitati masive de faina din tara vecina. In timp ce faina romaneasca se produce la un pret de circa 5.200 de lei/kg, cea ungureasca intra in tara la un pret de 4.400-4.500 lei/kg. Diferenta de pret este suportata de statul maghiar, care acorda exportatorilor o subventie de 20% pe kilogram.

Problema importului unor produse din Ungaria revine in actualitate. Daca in statisticile oficiale, importurile legale din tara vecina au scazut, prin zonele defavorizate intra in tara, fara taxe vamale, cantitati insemnate de faina. Importul masiv de faina creeaza serioase probleme procesatorilor romani care se vad nevoiti sa produca mai putin pentru ca nu au piata de desfacere. Aurel Popescu, presedintele patronatului din industria de morarit si panificatie, Rompan, declara ca faina romaneasca este produsa la pretul de 5.200/kg, in timp ce prin zonele defavorizate, acelasi produs patrunde pe piata la pretul de 4.400-4.500 lei/kg.

Morile romanesti, cumparate de investitori din Ungaria

In aceste conditii, multe mori au fost vandute, unele ajungand chiar in proprietatea unor investitori maghiari, cum este cazul celei din Cluj. -In ultimii ani, s-au facut investitii foarte mari in retehnologizarea acestor mori, iar acum, imprumuturile contractate nu mai pot fi returnate, iar morile sunt vandute. Noi nu cerem nici un un ajutor de la stat, dar vrem sa ne desfasuram activitatea intr-un climat concurential real. Ideal ar fi ca producatorii de grau sa fie ajutati mai mult de stat, astfel incat noi sa putem cumpara materia prima la un pret mai mic si sa producem faina care sa fie competitiva. Atat timp cat se va importa prin zonele defavorizate, fara taxe vamale, acest lucru nu va fi posibil, pentru ca exportatorii din Ungaria beneficiaza de subventii care le permit sa practice preturi sub cele ale morarilor romani-, declara Aurel Popescu. Subventia acordata de statul maghiar reprezinta circa 20% din pretul cu care faina este vanduta pe piata romaneasca.

Din statisticile oficiale rezulta ca, in anul 2001, Romania a importat aproape 100.000 de tone de faina, in valoare de 16.871.799 de dolari, iar de la inceputul acestui an s-au importat 14.372 tone, in valoare de 2.394.916 de dolari. Presedintele Rompan sustine insa ca cifrele sunt mult mai mari, in cursul anului trecut fiind importate peste 200.000 tone de faina, in mare parte prin zonele defavorizate, deci fara taxe vamale.

Exportul de grau, mai mare decat importul

Aceleasi statistici arata ca Romania a exportat anul trecut, peste 405.000 tone de grau, in valoare de 40.187.169 de dolari, si a importat numai 296.428 tone, in valoare de 37.677.829 de dolari. In primele trei luni ale anului in curs, au fost exportate peste 120.000 tone de grau (11.966.670 dolari) si s-au importat numai 5.538 de tone (638.820 de dolari). Aceste exporturi au fost posibile in conditiile obtinerii unei productii-record de grau in anul 2001, care s-a ridicat la 7,7 milioane de tone.

Pentru anul acesta, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor (MAAP) estimeaza obtinerea unei productii de grau de aproape cinci milioane tone de grau, mai exact cu peste doua milioane de tone mai putin decat anul trecut. Realizarea unei productii mai mici decat in 2001 nu reprezinta insa o problema, intrucat necesarul de consum, care se ridica anual la 3,5 milioane de tone, va fi asigurat. In privinta exportului, este de remarcat faptul ca, anul trecut, identificarea unor piete de export a fost destul de dificila, pentru ca piata externa nu a fost tocmai favorabila. Acest lucru ar trebui sa dea de gandit producatorilor agricoli din Romania, care de acum ar trebui sa-si orienteze culturile in functie de cerintele pietei interne, dar si externe, in cazul in care iau in calcul valorificarea produselor la export.

La inceputul lui 2002, Romania a decis ridicarea restrictiilor calitative impuse anul trecut la importul de grau si faina din Ungaria. Ordinul emis de ministrul agriculturii, Ilie Sarbu, tocmai in scopul protejarii producatorilor romani, a starnit proteste vehemente din partea tarii vecine, care a si depus o plangere la Organizatia Mondiala a Comertului (OMC). In cadrul OMC, printre ai carei membri fondatori se numara si Romania, exista o regula expresa privind tratamentul national, conform careia produsele straine nu pot beneficia de alt regim fata de cele din productia interna. Ceea ce inseamna ca nu ar fi existat nici un fel de probleme daca aceleasi standarde de calitate ar fi fost impuse graului si fainii din productia interna. Partenerii unguri au considerat ca prin aceste masuri tara noastra incalca prevederi din acordurile internationale. Surse guvernamentale declarau, la acea vreme, ca restrictiile impuse de Executiv au starnit si nemultumirea Israelului si Comisiei Europene.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.