Inceput in luna februarie, procesul intentat sotilor Mironica si Crinei Scarlat, acuzati de afaceri ilegale cu cupoane agricole, se afla in plina faza de cercetare judecatoreasca. Retinandu-se savarsirea infractiunilor de inselaciune si instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata, procesul de ieri a debutat cu audierea, in stare de libertate, a celor trei inculpati. Desi cei trei au fost trimisi in judecata in urma cu mai bine de trei luni, cauza a fost amanata de mai multe ori, deoarece, de fiecare data, s-a constatat lipsa de procedura prin absenta inculpatilor.
Crina Scarlat, Angela si Radu Mironica, fost politist, au luat cunostinta de rechizitoriul de trimitere in judecata, dar au marturisit ca nu se considera vinovati.
In sarcina acestora s-a retinut faptul ca in perioada 1998-1999 ar fi decontat cupoane agricole de ordinul miliardelor de lei. Potrivit rechizitoriului, Radu Mironica nu a actionat singur, ci in colaborare cu sotia sa, Angela Mironica, si cu cumnata sa, Crina Scarlat. Cei trei au cumparat mai multe cupoane agricole pe care, in baza unor facturi false, le-au decontat prin banci. Cifra astfel adunata depaseste 14 miliarde de lei. La termenul urmator, fixat pe 2 iulie, vor fi citati 13 martori, pentru a se urgenta solutionarea cauzei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















