Home Social Centrele de copii, la limita subzistentei

Centrele de copii, la limita subzistentei

DISTRIBUIŢI

Trecerea unitatilor de invatamant preuniversitare de la Ministerul Educatiei si Cercetarii la administratiile locale, mutare petrecuta in vara anului trecut, nu a rezolvat problemele cu care se confrunta gradinitele, scolile si liceele. Lipsa acuta de bani cu care se confrunta primariile se face simtita si in invatamant. -Rocada- a ingreunat si mai mult situatia, si asa nefericita, a administratiei locale. Cel putin la nivelul Capitalei, bugetele mici ale primariilor de sector, pe umerii carora apasa invatamantul preuniversitar, nu pot mentine decat la -linia de plutire- educatia tinerei generatii.

Prefectura da iama in cantinele gradinitelor

Prefectura Bucuresti a demarat, ieri, un amplu control la nivelul unitatilor de invatamant ale orasului, incercand, totodata, sa se edifice in legatura cu necazurile cu care se confrunta copii. -Actiunea este una de informare asupra conditiilor de cazare si a ratiei zilnice de mancare-, a declarat prefectul Capitalei, Gabriel Oprea, in timpul vizitei sale la Centrele speciale nr. 2 si 11 din sectorul 6.

In centrele amintite sunt cazati 300 de copii, cu handicapuri mintale. -Hrana este asigurata la minimum, totusi conditiile, in general, sunt vizibil imbunatatite fata de anii trecuti-, a mai spus Oprea.

In prezent, ratiile zilnice de mancare ale copiilor prescolari sunt de 24.000 de lei/zi, iar ale elevilor din clasele I-VIII, de 34.000 de lei/zi. Prefectul a evitat sa comenteze daca este suficienta sau nu valoarea alocatiei, in timp ce administratia caminelor a afirmat ca meniul este -extrem de variat-, iar sumele alocate acopera cele trei mese zilnice. Aceste valori au fost stabilite de catre nutrtionisti, care probabil nu au copii de varsta scolara. -La micul-dejun, copiii mananca paine cu margarina, gem, uneori branza si fulgi de oua, iar la pranz supa, fripturi la cuptor cu garnitura de orez sau cartofi, plus desert-, a declarat administratorul cantinei. Artist, se pare, daca poate sa gateasca asa ceva din 24.000 de lei/zi. Pentru gravele nereguli depistate la Centrele speciale 2 si 11, autoritatile locale ale Primariei sectorului 6 i-au demis pe directorii acestor institutii.

Mese -bune- din frigidere goale

Declaratiile administratorilor au fost, insa, contrazise de realitatea din frigider, unde inspectorii Directiei Sanitar-Veterinare nu au -descoperit- decat trei pungi cu pui si cateva conserve de pateu de ficat. Aceasta cantitate se dorea a fi suficienta pentru -numai- 360 de copii suferinzi. Impresionat de realitatea -din teren-, Oprea a declarat ca -suntem preocupati de soarta copiilor si ne vom implica in rezolvarea problemelor cu care acestia se confrunta. Nu venim la ei doar de 1 iunie-, a subliniat prefectul Capitalei. El considera ca autoritatile verifica sursele de aprovizionare cu alimente pentru copii.

-Cautam formula legala pentru introducerea copiilor institutionalizati in categoriile defavorizate, pentru ca acestia sa poata beneficia de programele desfasurate prin reteaua magazinelor de tip economat-, a conchis prefectul Gabriel Oprea.

Ciudatenia de la gradinita Centrului 11

Un fapt cel putin ciudat se petrece la Centrul nr. 11. Gradinita s-a separat de Scoala Generala, care functioneaza in aceasi cladire. In timp ce scoala se afla in -ograda- administratiei locale, gradinita se gaseste inca sub tutela MEC. Ambitia ministerului de a o pastra face ca 20 de copii (cati numara aceasta unitate) sa ramana cam pe dinafara.

In incinta centrului, copiii de la gradinita au un buget separat, -oferit- de MEC, mancarea fiind si ea, bineinteles, separata. -Intr-un fel se poate gati pentru 300 de elevi; la sumele mici alocate, se poate pune masa pentru 20 de copii-, au declarat medicii de la DSV.

Situatia grea cu care se confrunta administratia locala a fost prezentata si de primarul sectorului 6, Dan Alexandru Darabont, prezent si el alaturi de prefect, la controlul de ieri.

-Din fondul total alocat Primariei sectorului 6 pentru invatamantul preuniversitar (33 miliarde de lei), sapte miliarde au fost repartizate numai la reparatia scolilor-, a spus Darabont. El a mai spus ca la nivelul sectorului 6, pe lista categoriilor defavorizate, care vor putea beneficia de facilitatile oferite de magazinele de tip economat se vor regasi si copii din scolile speciale.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.