
Trei musulmani britanici, parte a unei celule al-Qaida, au fost găsiți vinovați, luni, de un tribunal londonez, de plănuirea unor atentate, în 2006, împotriva unor avioane transatlantice, cu ajutorul explozibilelor lichide. Complotul în vederea aruncării în aer a unor avioane aflate în zbor ar fi putut ucide 10.000 de oameni. Potrivit procurorului, teroriștii intenționau să provoace o serie de explozii coordonate, la bordul mai multor avioane transatlantice, cu bombe artizanale concepute folosind explozibile lichide ce trebuiau amestecate la bordul aparatelor de zbor. Dacă cei trei și-ar fi dus planul la bun sfårșit, atacurile ar fi fost de trei ori mai sångeroase decåt cele de la 11 septembrie 2001. Se pare că musulmanii erau ghidați din Pakistan de organizatorul atentatelor din 7 iulie de la Londra, pentru a îmbarca explozibile la bordul a cel puțin 6 zboruri cu destinația SUA și Canada, la plecarea de pe aeroportul londonez Heathrow. Descoperirea complotului a dus la o intensificare a măsurilor de securitate asupra avioanelor de linie, în special prin interdicția ca pasagerii să transporte sticle cu produse lichide în bagajele lor de månă. Planul islamiștilor includea și atacuri asupra unor clădiri înalte, a unor centrale nucleare, rafinării petroliere și terminale de gaze.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















