
După ce afacerea cu ipoteci a „explodat“ anul trecut, băncile de investiții de pe Wall Street au început să caute o nouă idee măreață pentru a face bani. Bancherii au pus la cale un plan de a cumpăra polițe cu asigurări de viață, pe care oamenii bolnavi sau bătrâni le vând pe bani gheață, primind 400.000 de dolari pe o poliță de un milion de dolari, în funcție de speranța de viață a asiguratului. După aceea, polițele securizate ar urma să fie transformate în obligațiuni, ce ar fi ulterior revândute investitorilor, care vor primi banii după ce oamenii asigurați mor. Mai mult, cu cât asiguratul moare mai repede, cu atât mai mare va fi profitul pentru investitor. În cazul în care persoana cu asigurarea trăiește mai mult, investitorii primesc mai puțini bani la final sau ies chiar în pierdere. Afacerea este totuși una bănoasă dacă se ia în calcul faptul că un asigurat poate avea pretenții pentru maxim 40% din suma asigurată. După moartea respectivului, investitorul încasează de 2,5 ori mai mult decât a băgat în afacere. Adevăratul profit vine însă din dezvoltarea schemei după principiul statuat de activele toxice cu suport ipotecar. Astfel că schema prevede gruparea de drepturi în pachete mai mari pentru diversificare și minimizarea riscului. După aceasta urmează vânzarea de pachete și derivarea produselor până la atingerea unui nivel satisfăcător. Wall Street ar avea profit introducând taxe substanțiale pentru crearea obligațiunilor, revinderea lor și, mai târziu, pentru comercializarea lor. Această schemă este pregătită de mai mult timp în laboratoare, deja vorbindu-se despre un index tranzacționabil pus la punct de Goldman Sachs, care ar permite pariuri pe durata de viață a celor din spatele pachetelor de asigurări securizate. Astfel că produsul nu va fi dependent de ciclurile financiare, putând oferi o siguranță mai mare a investiției. Există însă și riscuri, precum tentația fraudei sau erori de diagnosticare, descoperirea unor medicamente revoluționare sau supraviețuirea inexplicabilă a unor indivizi, toate ducând la imposibilitatea încasării poliței.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















