Persoanele conectate la televiziunile prin satelit sau la Internet pot urmari fara nici o problema imagini secrete ale operatiunilor desfasurate de trupele NATO in Balcani, fie ele de mentinere a pacii sau activitati antitero, a informat, in editia sa de ieri, cotidianul britanic -The Guardian-.
Lipsa unei securitati adecvate a facut ca imaginile, inregistrate de avioane-spion americane, sa fie transmise mai departe fara a fi criptate. Astfel, de mai bine de sase luni, satelitul TV Telstar 11 ofera celor care dispun de antene adecvate posibilitatea de a urmari in direct, pas cu pas, miscarile NATO in Balcani. Mai mult, imaginile sunt disponibile si pe Internet si pot fi vazute din orice colt al globului. Pentru potentialii teroristi interesati, informatiile obtinute atat de usor se pot dovedi mai mult decat pretioase.
Pana acum, telespectatorii interesati au putut privi in direct o alerta de securitate desfasurata in cartierul general din Kosovo al armatei americane din Urosevaci. Tabara a fost vizitata, anul trecut, de presedintele George W. Bush si de secretarul apararii, Donald Rumsfeld. A mai fost -difuzata- vizita la granita cu Macedonia a unui grup format din sase persoane, insotite de sase masini blindate si un elicopter de atac.
Confruntati cu dezvaluirile din presa, oficialii NATO si-au exprimat initial neincrederea. Urmare unei anchete pe acest subiect, un purtator de cuvant al Aliantei a confirmat ca imaginile secrete au ajuns din greseala in baza de date a unui satelit comercial si a promis ca vor fi luate masuri adecvate.
Problema a fost descoperita anul trecut de un inginer britanic, pasionat de sateliti. De la inceputul lui noiembrie 2001, el a urmarit de nenumarate ori imaginile difuzate pe noile canale tv.
Imaginile capturate de avioanele-spion din Florida sunt folosite in special pentru monitorizarea teroristilor si a contrabandistilor care incearca sa treaca ilegal granitele din regiune. Avioanele sunt dotate cu echipament special pentru filmare pe timp de noapte.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















