Nouă din zece soldați afgani nu știu să citească, lipsa de educație fiind una dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă armata americană în tentativa de a instrui forțele de securitate din Afganistan. „Am dificultăți, dacă cineva îmi spune să merg undeva, nu pot să citesc indicatoarele rutiere. În instructajul nostru de bază, am învățat mult. Unii dintre colegii mei, care știu să scrie și să citească, își iau notițe. Eu am uitat multe lucruri care ar putea să-mi salveze viața“, a declarat un afgan de 27 de ani. Senatorul democrat Carl Levin a declarat că dorește o îmbunătățire a instruirii forțelor armate afgane înainte de a fi trimise trupe suplimentare în Afganistan. El a cerut administrației Obama să mărească numărul soldaților până la 240.000 și pe cel al polițiștilor până la 160.000, în orizontul lui 2013. Sondajele arată că armata se bucură de cel mai mare grad de încredere din partea populației, deși circa 90% dintre cei care aleg să se înroleze sunt analfabeți. Procentul analfabetismului este mai mare decât rata națională de 75%, întrucât recruții provin în general din clasele inferioare, unde numărul celor care știu să citească este scăzut.
Analfabetismul face ca instructajul standard de 10 săptămâni, redus ca durată pentru a antrena cât mai mulți soldați, să fie destul de puțin eficient. Practic, numeroși soldați afgani nu știu să folosească corect hărțile și nu înțeleg codurile de conduită militară. De asemenea, pare dificilă instruirea acelor cadre necombatante, care au printre atribuții și transmiterea ordinelor scrise ale comandanților către trupe. Înțelegerea hărților și a indicatoarelor stradale este extrem de importantă pentru soldații afgani, care sunt desfășurați rapid în zonele în care autoritatea statului este atacată. Pentru a depăși problema analfabetismului din armata afgană, guvernul SUA a angajat o companie privată americană pentru a implementa un program care își propune să asigure alfabetizarea minimală a 50% dintre soldații afgani.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















