O intamplare cu talc

O scena inedita. In timp ce il flanca plin de mandrie pe dl Michael Guest, ambasadorul SUA, trecand in revista trupele romanesti ce urmau sa ia drumul Afganistanului, dl Pascu, ditamai ministrul apararii nationale, a fost crunt luat in bascalie de un grup de ziaristi din Craiova. Atmosfera era belicoasa – ce e drept – insa arma purtata de catre olteni nu era nici pe departe la fel de contondenta precum cele militaresti, prezentate de trupa de elita a soldatilor romani. Gazetarii din Banie s-au gandit sa-i ofere principalului lor adversar – va aduceti aminte Legea dreptului la replica, dar si amenintarea cu moartea a jurnalistilor care cereau demascarea securistilor aflati in Armata, acestea fiind doar cele mai recente initiative ale acestui ministru parlamentar plin de nabadai; gazetarii din Banie, asadar, s-au gandit sa-i ofere principalului lor adversar instrumentul care se pare ca ii provoaca domnului Pascu atatea insomnii: pixul. Mai mult, ziaristii craioveni l-au indemnat pe ministru sa dea respectivelor ustensile utilizarea la care viseaza: scrisul replicilor; deocamdata, replici la articole inexistente, pentru ca oltenii nu s-au rezumat doar la a-l ironiza pe ministru; in cadrul conferintei de presa, ei nu i-au adresat nici o intrebare, ca si cum nici nu ar fi fost de fata. Aceasta intamplare cu talc contine multe sugestii privind felul in care e inteleasa in Romania democratia la nivelul elitelor politice. Ziaristii sunt buni si patrioti, atata timp cat se afla in slujba puterii; in clipa in care ei inteleg sa-si faca datoria, foaia se schimba: cand nu sunt amenintati cu moartea, apar insinuarile ca ar fi tradatori de tara, ca ar fi angajatii unor puteri straine s.a.m.d. Culmea e ca succesul acestor scorneli este cu atat mai mare cu cat ele sunt mai gogonate. Faptul ca ziarul -Ziua- ne informeaza de un telefon al Casei Albe adresat premierului Nastase, prin care se cere scoaterea din functie a domnului Pascu, nu ar trebui sa ne mire. Sa recunoastem: nu e ceva uzual. Insa actualul ministru al apararii e bine cunoscut la Washington inca din 1989, cand autoritatile americane i-au refuzat dreptul de a pasi pe noul continent – un episod nebulos, pe care dl Pascu nu a facut nici un efort sa-l clarifice. Personal, am oarecari dubii ca oficialitati ale administratiei nord-americane procedeaza in felul acesta: nu e in stilul casei, si mai ales nu in cazul relatiilor cu tari cunoscute pentru reactiile lor imprevizibile. De altfel, Ambasada americana la Bucuresti a dezmintit acest zvon. Dar daca tot a fost facuta publica aceasta idee, ma intreb de ce nu a avut premierul insusi initiativa de a trece in rezerva pe ministrul care pana acum s-a dovedit mai eficient in provocarea de scandaluri, decat in integrarea Armatei romane in NATO. Nu a fost suficient ca a promovat de capul sau o lege care a ridicat in capul guvernarii intreaga presa, exact in momentul in care Cabinetul avea nevoie de sprijinul oamenilor cu condeiul. A trebuit ca dl Pascu sa readuca in viata publica romaneasca mentalitati si metode ce nu ne-au facut faima in lume, atat pe vremea legionarilor, cat si a comunistilor. Cu sau fara dl Pascu, Romania are mari sanse de a fi acceptata in randul tarilor NATO. Ar fi insa pacat sa fim admisi, avand astfel de tinichele atarnate de coada multicolora a mandriei nationale. Nu exista nici un semn ca dl Pascu ar intelege ca demisia ar fi benefica pentru tara si, evident, nici o intentie de a repara printr-un gest de onoare imensul rau facut. In schimb, dl Nastase ar trebui sa stie ce risca, mentinandu-l in fruntea Armatei pe dl Pascu. Sa nu uitam ca, in urma cu cateva luni, premierul a anuntat ca, in cazul in care la summit-ul de la Praga, Romania nu va fi invitata oficial sa adere, isi va prezenta demisia. Ar fi bine sa nu uite ca intr-o eventuala si nedorita situatie de acest gen, solutia s-a aflat in pixurile gazetarilor olteni, oferite, in chip de baioneta, pe cat de ministeriabilului, pe atat de iritabilului Ioan Mircea Pascu.

Text de Mircea Mihaes (pentru Deutsche Welle, preluat de RADOR)