Home Actualitate ICCJ dispune expertiză medicală și transferarea la Jilava a fostului minstru Ioan...

ICCJ dispune expertiză medicală și transferarea la Jilava a fostului minstru Ioan Avram Mureșan

DISTRIBUIŢI

Judecătorii ICCJ au dispus, luni, efectuarea unei expertize medicale în cazul fostului ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureșan, prin care medicii să spună dacă acesta poate participa la judecarea recursurilor din dosarul "Caltaboșul", și transferarea acestuia la Penitenciarul-Spital Jilava.
Instanța supremă a admis, luni, o cerere a avocaților lui Ioan Avram Mureșan, stabilind astfel efectuarea unei expertize medicale în cazul lui Mureșan, prin care medicii să stabilească bolile de care suferă acesta și dacă acestea fac sau nu posibilă prezența acestuia la termenele din dosar.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a mai stabilit ca Mureșan să fie transferat de urgență la spitalul Penitenciarului Jilava, în vederea efectuării acestei expertize.
Avocații lui Mureșan au arătat, la termenul de luni al procesului, că starea de sănătate a fostului ministru s-a degradat foarte mult, în special după moartea fiului acestuia, și că acesta ar fi fost încadrat de medici la gradul trei de risc de infarct și atac cerebral. Apărătorii au cerut judecătorilor să nu-și "asume moartea lui" și să dispună suspendarea judecării procesului penal în cazul fostului demnitar, pe motiv de boală, precum și efectuarea unei expertize.
Instanța va continua judecarea recursurilor în 3 decembrie. ICCJ a fost nevoită, luni, să cheme o ambulanță în cazul fostului ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureșan, care este diabetic, un episod similar petrecându-se în 16 aprilie 2010, când trebuiau vizionate materiale audio-video în dosarul "Caltaboșul".
Înainte de a fi dus în sala de ședință, la ICCJ, lui Avram Mureșan i s-a făcut rău, astfel că a fost solicitată o ambulanță pentru pacientul, în vârstă de 58 de ani, care este diabetic și a avut o stare de leșin.
Echipajul de pe ambulanța solicitată luni în cazul lui Mureșan a constatat faptul că fostul ministru al Agriculturii avea tensiunea foarte mare, iar glicemia era crescută, pentru că nu și-a injectat insulina având în vedere că suferă de diabet.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.