CIA s-a opus deciziei Departamentului de Stat de a închide din motive financiare consulatul din Dubai, motivånd că astfel va pierde o importantă sursă de informații despre Iran de la cetățenii iranieni care solicită vize de intrare în SUA. Conform unei cărți despre Dubai, a autorului C. Crane, CIA a folosit dintotdeauna consulatul din Dubai pentru a recruta spioni iranieni și le-a acordat vize în schimbul furnizării de informații despre Iran. Din cauza lipsei unui consulat al SUA la Teheran, mii de iranieni se adresează consulatului din Dubai. Unii solicitanți de vize sunt recrutați ca informatori și inflitrați în comunitatea de expatriați iranieni din Dubai. La început li se cer date nesemnificative, după care sunt sondați pentru a se constata dacă dețin informații de valoare. „Oamenii de afaceri iranieni se transformă într-un obiectiv prioritar al agenților CIA acoperiți ca funcționari consulari la Dubai“, susține C. Crane. Un purtător de cuvånt al Departamentului de Stat a refuzat să comenteze afirmațiile lui C. Crane, dar a recunoscut că de la începutul anului 2009 și pånă în prezent a eliberat 46.000 de vize solicitanților din Iran.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















