Home Economic-Financiar BNR cere retragerea recursului in anulare in cazul BIR

BNR cere retragerea recursului in anulare in cazul BIR

DISTRIBUIŢI

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a solicitat procurorului general al Romaniei, Tanase Joita, printr-un demers care constituie o premiera in practica bancii centrale, retragerea recursului in anulare declarat impotriva sentintei civile prin care a fost pronuntat falimentul Bancii Internationale a Religiilor (BIR), se arata intr-o declaratie a Consiliului de Administratie al BNR. Procurorul general a promovat, potrivit Mediafax, la mijlocul lunii iunie, un recurs in anulare in favoarea BIR, motivand decizia prin faptul ca magistratii instantelor inferioare Curtii de Apel nu au luat in considerare unele documente care erau in favoarea BIR.

In declaratia BNR se arata ca recursul in anulare a fost -tardiv introdus- si ca acesta cuprinde concluzii -ce pornesc de la erori grave-. Astfel, Joita si-ar fi insusit sustinerile autorilor unor plangeri, fosti conducatori sau actionari ai bancii, care au deformat si au ascuns adevarul despre BIR. BNR considera ca un rol major in denaturarea realitatilor legate de falimentul BIR si l-a asumat presedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor a Camerei Deputatilor, deputatul PRM Radu Ciuceanu, care a raspandit in public, -in mod prezumtios-, concluzii ale unei anchete subiective, bazate pe investigatii sumare.

Potrivit declaratiei CA al BNR, in raportul asupra falimentului BIR, semnat de Ciuceanu, sunt rastalmacite faptele prin judecati in exclusivitate emotionale. Banca Nationala contesta opinia din raport, conform careia BNR ar fi -cap de lista- in suita celor care au provocat -un caz de crima organizata- si ca unele persoane din conducerea bancii au premeditat si organizat falimentul BIR, mai ales cu scopul de a oferi societatii de lichidare Reconversie si Valorificare Active sute de miliarde de lei, sub forma de onorarii sau bonusuri de performanta, din fondurile bancilor carora li s-a declansat procedura de faliment.

-O cercetare atenta a faptelor ar fi aratat ca decizia BNR de a cere instantei falimentul BIR a fost luata dupa ce au fost epuizate toate sansele de imbunatatire a starii financiare a bancii si avem in vedere, aici, inclusiv ragazul acordat bancii pentru a face patru incercari de majorare a capitalului, fara insa ca vreuna sa reuseasca-, se precizeaza in declaratie. In declaratia BNR se arata ca nimeni din conducerea bancii sau din directiile de resort nu a fost audiat in cazul falimentului BIR si, prin urmare, banca nu a avut posibilitatea de a-si spune punctul de vedere, lucru calificat drept -inadmisibil- de BNR.

Starea financiara dezastruoasa a bancii a fost provocata, in opinia BNR, de neregulile acordarii, garantarii si rambursarii creditelor, precum si de extinderea nerationala a retelei teritoriale. Patrimoniul net al bancii a avut o involutie evidenta: de la -78,4 miliarde de lei la sfarsitul lui aprilie 2000 la -205,8 miliarde de lei la sfarsitul lui mai 2000. De asemenea, la sfarsitul lunii mai 2000, rezultatele financiare ale BIR indicau pierderi totale de circa 495 miliarde de lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.