Home În Lume Premierul ungar, hotarat sa isi duca la indeplinire mandatul

Premierul ungar, hotarat sa isi duca la indeplinire mandatul

DISTRIBUIŢI

Premierul ungar, Peter Medgyessy, a afirmat ca atacurile legate de trecutul sau de ofiter de contraspionaj i-au sporit hotararea de a-si duce la sfarsit mandatul si de a-si aplica programul. Intr-un interviu acordat duminica unui post de televiziune comercial, Medgyessy a afirmat ca oamenii nu sunt interesati de ceea ce s-a intamplat cu 20 de ani in urma, ci daca premierul lor este o persoana decisa sa le serveasca interesele. El considera ca documentul privind trecutul sau nu a fost publicat in timpul campaniei electorale, deoarece fosta coalitie de guvernamant era foarte sigura de victoria in alegeri. Medgyessy a insistat asupra faptului ca actiunile sale ca ofiter de contraspionaj au servit interesele Ungariei, el considerand aceasta activitate drept datorie profesionala. In privinta posibilei influente asupra relatiilor cu Uniunea Euorpeana a recentului scandal provocat de dezvaluirea activitatii sale in cadrul serviciilor secrete, premierul ungar a afirmat ca Guvernul de la Budapesta este decis sa respecte principiile democratiei si economiei de piata. La jumatatea lunii iunie, cotidianul -Magyar Nemzet- a publicat un document care demonstra ca actualul premier a lucrat pentru serviciile secrete, ca ofiter de contrainformatii. Dupa ce, initial, a respins acuzatia, Medgyessy a recunoscut, in fata Parlamentului, ca a lucrat in beneficiul Ministerului de Finante, in urma cu 20 de ani.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.