Home Actualitate Limba română obține statut de limbă regională într-un sat din Ucraina

Limba română obține statut de limbă regională într-un sat din Ucraina

DISTRIBUIŢI

Limba română a obținut statutul de limbă regională în satul Nijnie Petrovți din regiunea Cernăuți, transmite luni agenția de presă Unian. De punerea în aplicare a prevederilor incluse în legea funcționării limbilor în satul Nijnie Petrovțî se ocupă un grup special de lucru, format de către Consiliul local din respectiva localitate, se menționează într-o scrisoare adresată de autoritățile locale deputatului Ghennadi Moskal.
Potrivit Serviciului de Stat pentru Statistică, aproximativ 95% dintre locuitorii acestei localități consideră româna ca fiind limba lor maternă.  Anterior, Consiliul local Tarasovețk din regiunea Cernăuți a adoptat la sesiunea sa din 11 septembrie o dispoziție privind punerea în aplicare a Legii cu privire la politica lingvistică de stat, care prevede acordarea statutului de limbi regionale pentru limba română/limba moldovenească, relatează Unian.  La Tarasovețk, o parte dintre locuitori se consideră români, cealaltă parte – moldoveni, de aceea Consiliul local a acordat statut de limbă regională ambelor limbi, după cum a relatat Ukrainski Novini. Dintre cei 5.000 de locuitori din Tarasovețk, 95% se consideră români și moldoveni, mai adaugă agenția ucraineană de presă.
După ce guvernul ucrainean a aprobat în luna septembrie mai multe amendamente la Legea privind funcționarea limbilor minorităților în Ucraina, procedura de recunoaștere a statutului regional pentru limbile vorbite de minorități prevede că limba unei minorități este recunoscută ca fiind regională numai în cazul în care aceasta este vorbită de cel puțin 30% din populația unei anumite zone. Inițial, Legea privind principiile politicii lingvistice în Ucraina prevedea că limba unei minorități poate primi statut de limbă regională dacă este vorbită de cel puțin 10% din populația unui teritoriu.

Irina Popescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.