Scena politica romaneasca

Pe scena politica romaneasca evolueaza un actor si cativa figuranti. Actorul este, desigur, PSD, servit in Parlament de un partener politic fidel si constiincios – UDMR. Acest colos majoritar are miscari tentaculare, schimba din mers regulile jocului si ia decizii intr-o desavarsita insensibilitate fata de proiectele alternative ale Opozitiei. Figuratia este asigurata de cele doua partide ale opozitiei parlamentare, PD si PNL, dezordonate in atitudini si, cu exceptia catorva lideri, placide ca ansamblu politic. PD a trecut cu brio peste despartirea de fostul sau lider, Petre Roman, inlocuit cu un Traian Basescu care, desi aflat intr-o remarcabila dispozitie polemica si inregistrand scoruri bune in sondajele de opinie, nu reuseste totusi sa-si tracteze partidul spre aceeasi zona, unde macar poate incolti speranta. PNL se zbate intr-o criza fara precedent, intrucatva previzibila, desi nu la dimensiunile de acum, dupa ultimul congres, cu linia Stoica permanent amenintata de o masina de hartuit dirijata, pare-se, in primul rand, de vicepresedintele Patriciu. In fine, PRM, un partid care, in afara unei retorici vehemente intretinute de C. V. Tudor si cateva copii voalate ale acestuia, ramane totusi izolat undeva catre tuse, nereusind mai mult decat o combinatie de acrobatii contradictorii cand votand compact alaturi de Putere, cand facand salturi spre baricada Opozitiei. Configuratia actuala a vietii politice este definita de dezechilibre, intre care cel mai periculos a devenit decalajul enorm intre o putere cinica si serviciul inconsistent al opozitiei. Am scris in ultimele editoriale despre aroganta Puterii actuale, care isi etaleaza suprematia printr-o sumedenie de sfidari, oarecum in stilul partidului-stat din regimul comunist.

Sa ne oprim acum asupra Opozitiei. O radiografie sumara a PD indica un corpus mai degraba imobil, cu exceptia capului, a lui Traian Basescu adica, mereu in actiune, cu un discurs taios si expeditiv. In cadere libera dupa ultimele alegeri, PD avea nevoie de o recalibrare interna, si Basescu parea sa fie solutia providentiala. Incetul cu incetul, s-a putut observa insa ca partidul, in special vechea garda, compusa din Duvaz, Berceanu, Sassu si ceilalti, s-a acomodat greu sau deloc cu noul stil impus de Basescu. Pasivismul suspect al unor fruntasi democrati cu recunoscuta experienta a bataliilor politice grele a fost pus de mass-media mai ales pe seama unor vinovatii ascunse ce ar expune santajelor Puterii. Pe de alta parte, langa un lider autoritar ca Basescu nu prea mai este loc pentru nimeni sau sunt tolerate personaje lipsite de anvergura, de talia lui Negoita sau Boagiu. PD a incremenit intr-un punctaj de 10%-13%, in timp ce presedintele Basescu a avansat spectaculos, stricand linistea tandemului Iliescu-Nastase.

In alt fel este complicata situatia din PNL, grupare cotata, la fel ca PD, cu aceleasi 10%-13%, din cercul caruia nu ar fi iesit, potrivit unor opinii, mai ales datorita mesajului uniform si a imaginii unui partid ce parea sa-si gospodareasca prudent energiile interne. Acest efect de serenitate a fost cu siguranta indus si de Theodor Stolojan, presedintele Consiliului National, in continuare extrem de atractiv in rolul sau de spectator neprofesionist al vietii politice, dar in acelasi timp o sursa inepuizabila de solutii pentru grijile marunte de zi cu zi ale cetateanului. Dupa ultimul congres, in PNL nu s-a intamplat mai nimic, fara sa se petreaca insa ceva rau. Aceasta pana de curand. Analistii politici vorbesc despre inca o aparitie in postura de -trouble-fete- de tulburator de ape a lui Dinu Patriciu, un politician, indiscutabil, abil si o voce ambitioasa care a coborat tonul pana aproape de a amutire cam din perioada in care ar fi intrat in afaceri foarte dependente de livrarile de titei de la stat. Imposibil de estimat cu ce se va alege PNL dupa asezarea placilor tectonice ale acestui seism sever. Dilema cea mai grea pare sa fie propulsarea unor noi lideri, aceasta desi liberalii s-au mandrit mereu, adeseori cu indreptatire, ca ar fi strans sub cupola PNL crema personalitatilor politice autohtone.

Una peste alta, Opozitia politica nu pune nici un fel probleme Puterii, poate cu exceptia, nu foarte concludenta nici aceasta, a straduintelor lui Basescu. Megalomania grandilocventa a Puterii s-a putut dezvolta in mod natural pe fondul unei opozitii intretinute aproape numai de o parte a mass-media, din fericire, partea cea mai buna si mai mare. Limbajul jurnalistic s-a radicalizat in ultimele luni dintr-un reflex legitim, presa are de acoperit un spatiu imens si este constransa sa-si asume responsabilitati de factura cumva civica, facand ceea ce, din varii motive, nu sunt in stare sa faca Opozitia, societatea civila sau elitele. O putere lipsita de oponenti redutabili devine repede pacatoasa. Scelerarea vietii politice romanesti este tarata de atrofierea grava a acestui organ vital care este Opozitia. Nu este deloc exclus ca aplombul presei sa scada in viitor si el, ca urmare a concertului de intimidari la care este expusa in ultima vreme. Absolut derutant a fost, cu cateva exceptii, numarabile pe degetele de la o mana, sprijinul acordat majoritatii de catre Opozitie in adoptarea unor legi care limiteaza libertatea de exprimare a jurnalistilor. Derutant doar daca nu acceptam o explicatie care, vorba cronicarului, -se sparie gandul-, aceea ca democrati si nedemocrati, Putere si Opozitie laolalta, politicienii ar infatisa un comportament de casta si s-ar coaliza fara prejudecati atunci cand si-ar simti periclitate interesele, interese care, din pacate, par sa trimita mai degraba la diverse afaceri personale, in numele carora se abdica spontan de la principii.

Situatia politica actuala are toate simptomele unui puseu ce marcheaza momentele de apogeu ale unei crize. Betia placuta a Puterii nu poate dura mai mult decat o betie, dupa cum un organism democratic robust ar trebui sa-si recompartimenteze resursele, dand putere si Opozitiei. Daca asemenea regularizari interne nu vor avea totusi loc, se va deschide calea pentru o constelatie de criza cu impacturi diferite, de la perspectiva alegerilor anticipate la aceea, infinit mai ingrijoratoare, a unei deviatii spre autoritarism, fie acesta si cu fata umana.