Furati in Valea Jiului de firmele-capusa, care sug miliarde si miliarde de lei, minerii, eternii necajiti ai Romaniei, sunt acum furati si pe litoral de unitatile de turism–capusa-, care profita de pe urma lor, umfland artificial preturile. Prin contractele dubioase incheiate de Compania National a Huilei (CNH), care suporta 80% din pretul biletelor, si unele unitati de turism, minerii sunt obligati sa plateasca un adaos comercial de pana la 700%, in conditiile in care ei platesc oricum 20% din costuri.
Verificarile inspectorilor din Ministerul Turismului au scos la iveala ca la Restaurantul Gambrinus, apartinand Hotelului Irina, din statiunea Venus, si la Restaurantul Cosmos, din Eforie Sud, preturile au un adaos comercial cuprins intre 300 si 700 de procente. Deficiente grave au fost gasite si la Restaurantul Explanada, unde preturile cuprind un adaos comercial de pana la 300 de procente, in timp ce la Hotelul Cometa, adaosurile sunt cuprinse intre 150 si 250 de procente.
In nota de constatare a echipei de control se mentioneaza ca CNH Petrosani ar trebui sa selecteze mai riguros societatile care ofera cazare pe litoral. Se pare ca, la fel ca si in cazul firmelor-capusa care livreaza echipamente vechi si in cazul serviciilor turistice de pe litoral cineva are de castigat.
Ministrul turismului, Dan Matei Agathon, a declarat, sambata, ca o inspectie a Corpului de Control din Ministerul Turismului a descoperit nereguli legate de tarifele la biletele de odihna pentru salariatii Companiei Nationale a Huilei (CNH) Petrosani. Din verificarile facute la unitatile hoteliere, Corpul de Control a constatat ca la restaurantele care asigura masa minerilor, adaosurile comerciale sunt cuprinse intre 150% si 700%. Este cazul restaurantelor Gambrinus, de la Hotel Irina din Venus, Restaurantul Cosmos, din Eforie Sud, Restaurantul Esplanada (Hotel Florica) si Restaurantul Meteor (Hotel Cometa). -Este necesar ca CNH Petrosani sa schimbe sistemul, sa selecteze, pe baza unor criterii – in special acordarea de facilitati -, societatile care pun la dispozitie servicii turistice. Le-am propus o licitatie la mine in birou, cu preturi adaptate conditiilor-, a declarat Dan Matei Agathon.
Ministrul considera ca trebuie limitata cota de adaos comercial la structurile de alimentatie publica, precum si comisionul pentru turistii din Valea Jiului, acestia facand parte dintr-o categorie sociala aparte. Dan Matei Agathon a subliniat ca pentru un miner, pretul total al unui bilet de 10 zile este de 17 milioane lei, din care salariatul plateste 20%, restul fiind suportat de CNH.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















