
Ministrul sănătății, Raed Arafat și prof. dr. Alessandro Frigiola, I.R.C.C.S. Policlinico San Donato, Italia, director Cardiac Surgery Department, au semnat joi un protocol de colaborare între Ministerul Sănătății și Clinica San Donato, în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice.
Conform documentului, pe o durată de trei ani va fi realizat un program național de dezvoltare a acestui sector, printr-o serie de acțiuni comune.
Astfel, va exista un proiect de instruire a tinerilor medici români, dar și a asistenților medicali din sectoare de interes, dar deficitare din punct de vedere al resurselor umane – chirurgie cardiacă, cardiologie, anestezie pediatrică.
De asemenea, cooperarea mai prevede ca echipe complete de medici italieni cardiologi și chirurgi cardiaci să poată realiza intervenții în centrele din România specializate în cardiochirurgie pediatrică, dar și ca pacienți români să poată fi tratați în clinica italiană, până la finalizarea proiectului.
Proiectul urmează a se implementa în patru centre din țară: în clinica Marie Curie din București, unde va demara activitatea intervențională, în centrele și institutele de boli cardiovasculare din Cluj Napoca și Iași, dar în centrul din Tg. Mureș unde se intenționează creșterea capacității de operare și ridicarea nivelului de complexitate a cazurilor tratate.
Ministrul Raed Arafat a evidențiat că problema malformațiilor congenitale la copii este o una foarte serioasă,
chiar dacă în România sunt centre funcționale unde se operează, capacitatea este mică.
„Indiferent dacă avem capacitate la numărul de centre care le avem tot suntem forțați să trimitem copii în afară pentru operații, din lipsă de capacitate uneori, alteori pentru că anumite operații nu se pot efectua încă aici“, a spus dr. Arafat.
El a adăugat că există o colaborare cu clinica San Donato Bambini din Italia încă de mai mulți ani, aceasta colaborând la pregătirea și altor centre care operează în prezent la Tg. Mureș și Cluj. „Prof.dr Alessandro Frigiola este expert în acest domeniu“, a mai adăugat dr. Arafat.
„Se vor instrui medici în domeniul chirurgiei vasculare, tineri care au absolvit specialitatea și pe care dorim să-i profilăm în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice, anesteziști și asistente medicale. Proiectul prevede pentru trei ani câteva etape. În prima etapă se va evalua ce avem în țară în prezent ca dotare, resurse umane, în centrele funcționale sau vizate acum este Marie Curie, crearea unui program de instruire cu specialiști din Italia. Încet, încet va crește capacitatea operatorie de la operații mai simple la operații mai complexe în centrele noi, iar în centrele existente se va crește capacitatea prin instruirea de personal suplimentar și creșterea complexității intervențiilor“, a spus ministrul Sănătății.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















