Home Economic-Financiar Autoritatile vor sa ascunda ajutoarele de stat in spatele unor legi organice

Autoritatile vor sa ascunda ajutoarele de stat in spatele unor legi organice

DISTRIBUIŢI

Intr-un moment in care Romania este considerata ca si intrata pe poarta Uniunii Europene, un oficial cu functie si rol importante in acest proces lanseaza o ipoteza extrem de delicata si, in acelasi timp, periculoasa. Doua legi organice ar urma sa sufere alte modificari, in scurt timp, iar scopul poate fi blamabil, privit din punctul de vedere al oficialilor responsabili cu monitorizarea economiei de pe plaiurile mioritice.

Cele doua acte normative in cauza, Legea privatizarii si respectiv Legea investitiilor, ar putea suferi -schimbari prin partile esentiale-, cum ar spune Caragiale, in perioada urmatoare, pentru a permite acordarea de scheme de ajutor de stat potrivit legislatiei europene, a declarat, ieri, Leonard Orban, secretar de stat in Ministerul Integrarii Europene.

-Legea investitiilor ar trebui sa creeze cadrul pentru investitorii straini si romani (…). De asemenea, Legea privatizarii trebuie modificata, astfel incat companiile de stat sa poata fi privatizate potrivit normelor UE-, a afirmat Orban la un seminar economic. El a precizat ca, in cazul celor doua legi, ar trebui sa existe scheme de ajutor de stat pe care Comisia Europeana sa le autorizeze, astfel incat sa nu fie nevoie ca fiecare caz legat de investitii sau privatizare sa fie discutat la Bruxelles.

Problema este una mai mult decat fierbinte, privita din doua puncte de vedere diferite. In primul rand, mult prea desele schimbari legislative practicate de guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria au fost mereu blamate de investitorii straini. Acestia s-au aflat in imposibilitatea de a face predictii certe pe baza carora sa-si intocmeasca studii de fezabilitate si bugete care sa fie si confirmate de evolutiile viitoare ale companiilor. In al doilea rand, ajutoarele de stat au fost tot timpul contestate de comisarii UE. Iar acum, cand practic problema concurentei era considerata ca si inchisa (iar Consiliul Concurentei a devenit o entitate credibila peste granita), un oficial roman vine sa toarne gaz peste putinii taciuni care mai fumegau -in vatra-.

Explicatia servita investitorilor francezi, in fata carora a fost lansata ideea, nu sta nicidecum in picioare. -Companiile de stat sunt o mostenire grea si fara ajutor de stat vor fi foarte greu de privatizat-, a mai spus Orban.

Sunt aduse in discutie imposibilitatea de a mai vinde mastodontii comunisti si imposibilitatea de a mai recupera ceva din datoriile acestora. Din nefericire, ceea ce putea fi salvat a fost deja dat, pe bani mai multi sau mai putini. Ce a mai ramas nu mai reprezinta o miza nici macar cu datoriile sterse. In atare situatii, nu trebuie sa ne mai miram de ce ambasadorul Frantei ne spune ca mai avem mult pana stabilim regulile jocului.

Ieri, a avut loc o dezbatere intre marii investitori francezi si oficialitati din Romania, pe tema succesului realizat de anumite companii franceze pe piata romaneasca si, de asemenea, ce fel de investitori va atrage dupa sine integrarea in UE.

La acest eveniment au participat presedintii si directorii generali ai companiilor: Orange Romania, Veolia Apa (Apa Nova), Lafarge Romania, BRD Groupe Societe Generale si Coface Romania.

Invitatul de onoare al dezbaterii, excelenta sa ambasadorul Frantei la Bucuresti, Herve Bolot, a avut un discurs bazat pe legaturile istorice si culturale dintre cele doua tari. Excelenta sa si-a manifestat multumirea fata de faptul ca investitorii din tara sa de origine au acoperit o varietate larga de ramuri economice. Cu aceasta ocazie a amintit de cele mai importante companii: Renault – in industria automobilelor, BRD – piata financiar bancara, Orange – comunicatii, Distrigaz SUD – energie si Carrefour – retail. Ambasadorul a subliniat ca, desi evolutia firmelor franceze pe piata romaneasca a fost -particular sensibila-, profiturile realizate au fost remarcabile. Excelenta sa a afirmat: -Nimeni nu este perfect- inainte de a-si manifesta nemultumirea cu privire la infrastructura din Romania si serviciile publice, sperand totusi ca impreuna cu BERD se vor gasi solutii de reabilitare. Un alt capitol critic, din punctul de vedere al ambasadorului, este justitia. Herve Belot a subliniat faptul ca progresul economic ce va fi inregistrat de Romania poate fi incetinit de inexistenta unui cadru legislativ comercial bine consolidat care sa functioneze rapid si eficient.

Presedintele Camerei de Comert Romano-Franceze, Dan Bedros, si-a exprimat nemultumirea fata de progresul invatamantului romanesc, care nu isi adapteaza programele la tehnologiile noi si a declarat ca impreuna cu excelenta sa ambasadorul Herve Belot va infiinta o institutie universitara privata specializata pe IT.

Prezent la dezbatere, Leonard Orban, secretar de stat in MIE, a tinut sa isi exprime gratitudinea fata de Franta pentru sprijinul acordat Romaniei in procesul de integrare si a subliniat faptul autoritatile romane vor trebui sa invete -regulile jocului-. Oficialul MIE a declarat ca singurul mod prin care relatia dintre investitorii francezi si autoritati se va pastra in conditii extraordinare este dialogul. Orban a fost de acord cu observatiile facute anterior de oficialii francezi si a reintarit ideea nevoii de reforma in justitie, amintind de proiectul reformator la legea investitiilor si e convins de faptul ca nu avem nevoie doar de o administratie profesionista, dar si de implicarea comunitatii economice si a intregii societati, in procesul gestionare ale fondurilor ce vor intra in tara dupa 1 ianuarie 2007.

Potrivit unor date furnizate de ARIS, la finele anului 2005, Franta ocupa locul al patrulea in topul investitorilor straini.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.