
Ritmul mai mult decât lent al negocierilor cu privire la încheierea unui acord asupra vânzărilor de arme convenționale a provocat direct sau indirect moartea a peste două milioane de persoane în conflicte armate, începând cu anul 2006, a anunțat o coaliție de organizații umanitare. „Negocierile pentru încheierea unui tratat internațional eficient cu privire la comercializarea armelor convenționale progresează într-un ritm foarte lent din cauza intereselor personale și a tacticilor de tergiversare folosite de unii dintre cei mai importanți vânzători de arme“, potrivit unui comunicat al organizației Oxfam care a publicat miercuri un raport intitulat „Murind în acțiune“. Acest raport, realizat împreună cu alți 11 organizatori ai campaniei internaționale „Controlul armelor“, dezvăluie faptul că aproximativ 2,1 milioane de persoane au fost ucise și alte zeci de milioane s-au ales cu răni, au fost strămutate sau trăiesc în sărăcie începând din decembrie 2006 și până în prezent, în situația în care comunitatea internațională a recunoscut necesitatea reglementării comerțului cu arme. Coaliția organizațiilor umanitare lansează și un apel urgent pentru ca un acord în acest sens să fie încheiat cât mai repede, înainte de reuniunea pentru inițierea de negocieri oficiale pentru un tratat care să reglementeze vânzarea de arme (ATT), convocată în această lună la ONU. „Lumea nu-și poate permite să mai aștepte mult și tratatul trebuie încheiat înainte de sfârșitul lui 2012“, potrivit comunicatului care pledează pentru un text concret pentru a limita fluxul de arme și muniții și de a „împiedica vânzarea de arme care alimentează sărăcia, conflictele, criminalitatea și încălcarea drepturilor omului“. Potrivit raportului, cei 2,1 milioane de oameni decedați, victime directe sau indirecte ale conflictelor armate, sunt în majoritatea lor civili, în special uciși în Afganistan, Somalia, Sudan și în Sri Lanka. „Anul acesta, cel mai sângeros război din lume, din Republica Democrată Congo, s-a intensificat, fapt ce a dus la creșterea bilanțului morților“, a precizat coaliția, fără a oferi cifre. Criminalitatea a provocat mai mulți morți decât anterior, America de Sud și Africa sub-sahariană fiind cele mai afectate. „Violența armată ia în fiecare zi 2.000 de vieți“, potrivit comunicatului. „Trebuie să schimbăm actualul sistem în care nu există niciun control mondial eficient asupra comercializării de arme și în care vânzătorii de arme fără scrupule pot să trimită cu ușurință arme în cele mai mari zone de conflict din lume“, a declarat directorul general al Oxfam International, Jeremy Hobbs.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















