Un sondaj publicat de cotidianul francez -Le Figaro- arata ca Segolene Royal, posibil candidat al socialistilor pentru prezidentialele din 2007, ar castiga in fata oricarui contracandidat din partea partidului de dreapta, in turul doi de scrutin. Potrivit -Le Figaro-, nici Dominique de Villepin si nici Michele Alliot-Marie nu se pot lupta cu Nicholas Sarkozy pentru pozitia de candidat al dreptei. Sondajul citat de -Le Figaro- arata ca Villepin nu ar obtine intr-o confruntare electorala decat 18 procente, pe cand Royal ar lua cel putin 39%. Alliot Marie ar obtine doar 17% din preferintele electoratului, in timp ce Royal ar lua 40%. Pe de alta parte, intr-o lupta directa Sarkozy – Royal, cadidatul partidului de dreapta ar obtine 36 de procente, cu 2% mai mult decat rivalul sau socialist. Situatia ar sta insa altfel in turul doi de scrutin. Astfel, Segolene Royal ar obtine 51% din sufragii, in timp ce candidatul UMF, Nicholas Sarkozy, ar pierde, ce e drept – la limita, cu 49%. Varianta aceasta pare a fi si cea acceptata de partidul de dreapta, in caz contrar UMF ar pierde fara drept de apel, pentru ca o confruntare Villepin – Royal ar fi finalizata cu un procent de 40 la 60%, iar una Alliot-Marie – Royal ar fi chiar mai categorica, 37%-63%. Noul sondaj ridiculizeaza declaratiile anterioare ale ministrului apararii, Michele Alliot-Marie, care ar fi spus ca este singura care ar putea sa o invinga pe Royal. Dar daca in tabara de dreapta lucrurile sunt clare, iar Sarkozy va fi cu siguranta candidatul la prezidentialele din 2007, nu la fel de simpla este situatia in tabara de stanga. Socialistii francezi vor decide la mijlocul lunii noiembrie cine va incerca sa castige alegerile. Candidatii partidului de stanga sunt Segolene Royal, Dominiques Strauss-Kahn, fost ministru al economiei, si Laurent Fabius, fost premier al Frantei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















