
Agenția Națională Antidrog (A.N.A.) a încheiat un accord de colaborare cu Colegiul Național ‘Ion Neculce’ din București, în scopul implementării, în parteneriat, a activităților specifice de organizare, susținere, derulare și promovare a Proiectului Civitas ‘Vreau să rămân sănătos. Proiect pentru prevenirea abuzului de substanțe psihoactive în rândul elevilor și pentru promovarea abilităților de adaptare la mediu’.
Proiectul se derulează în intervalul 2 — 30 noiembrie a.c., și are ca scop asumarea unui stil de viață sănătos de către elevi, în beneficiul propriu, dar și al familiei și al prietenilor.
Grupul-țintă include un număr de 480 de elevi din învățământul preuniversitar, ca beneficiari direcți ai proiectului, precum și părinții, tutorii și alți tineri din anturajul elevilor, ca beneficiari indirecți (în total, 1440 de persoane).
Agenția Națională Antidrog, în calitate de partener, desfășoară în cadrul proiectului, opt dezbateri (workshop-uri) în opt colegii și licee din București: Colegiul Național ‘Ion Neculce’, Liceul Teoretic ‘Nicolae Iorga’, Colegiul Național ‘Spiru Haret’, Colegiul Național ‘Matei Basarab’, Colegiul Național ‘Ion Creangă’, Colegiul Național ‘Gheorghe Lazăr’, Colegiul Național ‘Elena Cuza’ și Colegiul Tehnologic ‘V. Harnaj’.
Totodată, A.N.A. va primi vizita elevilor din cele opt colegii și licee menționate, ocazie cu care aceștia vor fi informați cu privire la istoricul și activitatea Agenției și vor viziona filmul documentar ‘Drogurile — viață pe contrasens’. De asemenea, elevii vor vizita și centrele de prevenire, evaluare și consiliere antidrog ale A.N.A. din București.
Principalele obiective ale proiectului vizează:
— creșterea nivelului de informare, educare și conștientizare a elevilor din grupul-țină, în vederea neînceperii consumului de droguri;
— creșterea nivelului de informare, educare și conștientizare a elevilor din grupul-țină, în vederea evitării transformării consumului experimental și ocazional de tutun și alcool în consum regulat;
— dezvoltarea sentimentului de responsabilitate pentru propriile decizii și alegerea unui stil de viață sănătos.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















