Rata inflatiei este posibil sa fie mai mica de 1% in luna iulie a acestui an, in conditiile in care primele 10 zile ale lunii s-au incheiat cu o inflatie de 0,3%, a declarat Leonard Cazan, ministrul dezvoltarii si prognozei. -Primele 10 zile ale lunii iulie s-au incheiat cu o rata a inflatiei de 0,3%, concretizata intr-o rata de minus 1% la marfuri alimentare, 1,3% la marfuri nealimentare si 1,6% la servicii-, a precizat Leonard Cazan.
El spune ca principala influenta asupra inflatiei a constituit-o scaderea preturilor la marfurile alimentare, respectiv cartofi si alte legume, carne de porcine si bovine, lapte, branzeturi si zahar. In schimb, au fost inregistrate cresteri ale preturilor pentru citrice si alte fructe meridionale, oua, miere de albine, vin si bere. Potrivit lui Cazan, in cadrul serviciilor influenta cea mai mare o au tarifele la apa, canalizare si salubritate, celelalte servicii pastrandu-si nivelul tarifelor din luna mai sau inregistrand majorari de 0,5-1%. La aceasta categorie s-au inregistrat scaderi la transportul aerian (-0,6%). In luna iunie, nivelul inflatiei a fost de 1,2%, iar in perioada ianuarie-iunie rata medie lunara a inflatiei a fost de 1,5%, potrivit Institutului National de Statistica.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















