
Prețurile de consum au crescut în septembrie cu 0,39% față de luna precedentă, oprind astfel declinul care a început în iulie, însă rata anuală a coboråt pentru a șaptea lună consecutiv, de la 4,96% la 4,94%, atingånd minimul ultimilor doi ani și două luni, potrivit datelor publicate, ieri, de INS. Inflația din luna septembrie a fost determinată în principal de creșterea prețurilor la mărfurile nealimentare și servicii, care au urcat cu 0,79%, respectiv 0,51%. Prețurile alimente au continuat să se reducă și în septembrie, scăderea lunară fiind de 0,16%.
În cadrul produselor nealimentare, cea mai importantă creștere a fost înregistrată la tutun și țigări, de 5,78%. La categoria servicii, cel mai mare avans a fost consemnat de costurile la apă, canal, salubritate, unde prețurile au urcat 1,67%.
În ceea ce privește mărfurile alimentare, cea mai mare reducere a fost înregistrată la prețurile la cartofi, de aproape 10%. O altă scădere importantă au înregistrat-o fructele proaspete, cu 5,01%.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















