Statiunea Neptun este renumita atat pentru tarifele ridicate practicate de catre agentii economici, cat si pentru numarul mare de vedete care aleg sa-si petreaca vacantele aici. Pe toata durata sejurului, turistul trebuie sa scoata din buzunar bani grei daca vrea sa manance si sa se distreze la cote inalte. Pe langa posibilitatile de distractie clasice si-au facut loc, in ultimii ani, unele extravagante. Astfel, turistii care se plictisesc sa stea la soare se pot plimba cu ski-jet-ul, colacul sau banana, ori pot face schi nautic. Persoanele cu stare materiala foarte buna mai pot opta si pentru scurte calatorii cu elicopterul sau cu yachtul. Aceste clipe de amuzament costa dupa cum urmeaza: ski jet – 800.000 de lei/10 minute; banana – 80.000 de lei/10 minute; colac – 600.000 de lei/10 minute; schi nautic – 600.000 de lei; o plimbare cu yachtul – 600 de dolari, o calatorie cu elicopterul – 400 de dolari. Turistii cu chef de distractie si buzunare doldora pot recurge la aceste -nebunii- pe plaja din Neptun, situata in zona celebrelelor steaguri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















