Herbert Muller, supărat că Rulmentul se va duela cu Baia Mare
Echipa de handbal feminin Rulmentul o va întâlni pe HCM Baia Mare în turul al treilea al Cupei EHF. Antrenorul formației brașovene, Herbert Muller, a recunoscut că tragerea la sorți, care le-a „împerecheat“ pe fetele sale cu o altă grupare din România, nu îl bucură deloc.
Tragerea la sorți pentru turul al treilea din Cupa EHF le-a pus față în față pe vicecampioana României, Rulmentul Brașov, și pe Știința Baia Mare, care în faza precedentă a competiției a trecut de GAS Artas. Herbert Muller s-a arătat dezamăgit de rezultatul urnelor și a declarat că și-ar fi dorit să întâlnească orice altă echipă. „Chiar nu îmi vine să cred că dintre toate echipele de acolo noi am picat cu Baia Mare. Nu îmi place acest lucru chiar deloc. Aș fi preferat o echipă străină fără să mă gândesc de două ori. Putea să fie oricine, dar nu Baia Mare, o echipă tot din România. Meciurile de pe plan internațional sunt mult mai interesante și au o cu totul altă încărcătură și de asta nu îmi convine cum am picat noi. Din păcate, asta este, nu mai avem ce să facem, vom juca și ne vom bate la calificare“, a declarat Muller.
Rulmentul va găzdui meciul tur, pe 31 octombrie sau 1 noiembrie, urmând ca manșa a doua să aibă loc o săptămână mai târziu, la Baia Mare.
Rulmentul, la un pas de desființare
Echipa din Brașov traversează o perioadă foarte proastă din punct de vedere financiar, existând chiar șanse ca ea să fie desființată din cauza restanțelor salariale pe care conducerea nu pare capabilă să le achite handbalistelor. „Eu încă refuz să iau în calcul această variantă și, deși poate pare o prostie, tot mai sper la o minune. Știu că trebuie luată în calcul și această variantă, dacă fetele nu își vor lua banii, dar nu mă pot obișnui cu ideea. Chiar nu mai știu ce să spun despre acest subiect, pentru că nu depinde decåt de patronul Teodor Florescu. Noi degeaba vorbim acum“, a concluzionat Herbert Muller.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















