Mai mult de jumatate din companiile internationale care opereaza in Romania apreciaza ca, in cel de-al treilea trimestru al anului, activitatea lor se va imbunatati si doar 4% dintre acestea prevad o scadere a activitatii, conform barometrului trimestrial al KPMG Romania, realizat in randul a 80 de companii cu capital strain.
Numarul investitorilor straini care privesc cu optimism activitatea lor din Romania a crescut cu 15% fata de trimestrul doi al anului, in timp ce ponderea companiilor straine care intrevad o inrautatire a activitatiii s-a injumatatit. O evolutie similara s-a inregistrat si in ceea ce priveste perceptia companiilor asupra situatiei lor financiare. Aproape jumatate din societatile consultate estimeaza o imbunatatire a situatiei financiare, insa numarul celor care considera ca afacerea lor se va deteriora financiar reprezinta 8%. Cei care si-au schimbat opinia au fost in principal investitorii straini care in trimestrul doi au consemnat o stabilitate a situatiei financiare.
Previziunile referitoare la nivelul investitiilor au suferit modificari semnificative in comparatie cu trimestrul doi. Astfel, numarul celor care apreciaza ca investitiile lor se vor majora in perioada urmatoare a crescut de la 27% la 41%, concomitent insa si cu o crestere a procentului celor care estimeaza o reducere a valorii investitiilor de la 15% la 24% dintre cei chestionati.
Desi nu preconizeaza o scadere a numarului de salariati, majoritatea celor chestionati se asteapta ca numarul locurilor de munca sa nu creasca in perioada urmatoare. Peste 60% din companiile participante la sondaj intentioneaza sa mentina constant numarul angajatilor, iar 27% estimeaza o crestere a locurilor de munca disponibile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















