Noile norme pe care banca centrala le va impune pentru restrictionarea creditului incepand cu ziua de luni au pus pe jar retelele de retaileri care isi vad profiturile in pericol. Asa cum s-a intamplat de fiecare data, inovatiile sunt pe cale sa salveze inca o data unul dintre cele mai incriminate produse, creditul cu buletinul. Solutia magica gasita consta in procurarea unei adeverinte de venit de catre serviciile comerciale ale retailerilor, cetateanul ramanand scutit de drumuri inutile, ca si pana acum.
Desigur, nu a fost singura modalitate de mentinere in viata a creditului de consum, mai ales ca se apropie sarbatorile de iarna, cea mai propice perioada pentru magazine. Firmele fac tot posibilul sa mentina in viata creditul cu buletinul. Si tot pentru a nu pierde clienti, marile retele de magazine anunta promotii. Nici bancile nu stau degeaba si cauta solutii astfel, incat restrictiile impuse de BNR sa nu afecteze creditele.
Firmele care acorda credit pe baza buletinului au descoperit o metoda de a evita normele BNR, chiar daca trebuie sa munceasca ceva mai mult. Pe scurt, Banca Nationala spune ca, la acordarea unui credit, solicitantul trebuie sa prezinte si o adeverinta de venit. Pentru a-si scuti clientii de inca un drum, retailerul anunta ca se angajeaza sa obtina adeverinta de venit, in numele clientului, de la firma angajatoare.
-Efortul clientului este minim, vine doar cu buletinul, iar noi obtinem de la angajator o dovada de venit, pentru a completa dosarul de credit-, a declarat Violeta Sarbu, director marketing la o companie de retail.
Si tot pentru a nu pierde clienti, companiile anunta, pentru urmatoarea perioada, promotii sub forma de vanzari in rate fara dobanda sau alte costuri.
-Aceasta este o promotie speciala. Se poate aprecia ca o contrabalansare a disparitiei unor anumite produse de finantare, dar ea este pur si simplu o promotie-, a declarat Dan Craciun, director general companie de credit.
Retailerul de electrocasnice Flanco a anuntat ca va continua sa acorde -credite cu buletinul-, cel putin pana la finele anului, fara a incalca noile norme privind creditarea, elaborate de Banca Nationala a Romaniei (BNR), care intra in vigoare pe 22 octombrie.
-Flanco va mentine acest tip de credit cel putin pana la finele anului, pastrarea serviciului financiar fiind posibila pentru ca, desi clientul nu aduce dovada de venit, furnizorul de credit obtine o dovada de venit de la angajatorul solicitantului-, se arata intr-un comunicat Flanco.
Creditul va pastra caracteristicile actuale, adica o valoare creditata intre 1.000 si 6.000 lei, cu o dobanda de 19,9% si un comision de 9,9%. Dobanda anuala efectiva va ramane de 28,58%, avand o perioada de rambursare de la 6 la 48 de luni.
Altex a anuntat saptamana trecuta ca va retrage de pe piata -creditul cu buletinul-, incepand cu data de 22 octombrie, cand intra in vigoare noile norme BNR.
BNR a stabilit conditii mai restrictive pentru creditarea populatiei, prin modificarea si completarea Normei 10/2005 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice.
Principala modificare vizeaza includerea in angajamentele totale de plata lunare ale persoanelor fizice, pe langa principal si dobanda, si a altor costuri care decurg din contractele de credite, reprezentand toate cheltuielile pe care solicitantul trebuie sa le suporte pentru acordarea si derularea fiecarui imprumut. In cazul creditelor de consum, angajamentele de plata lunare nu vor depasi 30% din veniturile nete ale solicitantului sau ale familiei acestuia, conform noilor norme BNR.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















