
Procuratura moldoveană a emis o ordonanță de începere a urmăririi penale pentru acte de terorism, în urma exploziei produse miercuri seara la Chișinău, în timpul unui concert. Procurorul general al Republicii Moldova a declarat că raza de acțiune a grenadelor RG-42, similare celei detonate miercuri seara în Piața Marii Adunări Naționale, este de circa 20 de metri. Premierul moldovean, Vlad Filat, a anunțat joi că, în aceeași perioadă, la biroul său au fost primite două telefoane de amenințare din afara țării. Procurorul a precizat astfel că este luată în considerare și varianta unui act terorist cu tentă politică. SIS va colabora cu instituțiile similare din alte state în vederea stabilirii persoanelor care au efectuat aceste apeluri și implicarea lor în acest caz. În urma interogării martorilor și a persoanelor afectate de explozie, autoritățile au aflat că un tånăr de aproximativ 25 de ani, îmbrăcat în negru, a fost văzut cu ceva suspect în månă. Șefii serviciilor de forță au exclus versiunea unui incident provocat întåmplător, precizånd că o asemenea grenadă nu poate fi declanșată la întåmplare. Fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat joi că răspunderea pentru explozia din centrul capitalei trebuie asumată de organizatorii concertului, care nu au luat măsuri de securitate pentru protecția populației. Bomba a fost detonată în timpul unui concert cu ocazia Zilelor Chișinăului, iar cel puțin 40 de persoane au ajuns la spital speriate și cu răni.
La mai puțin de 24 de ore de la explozia din centrul Chișinăului, autoritățile moldovene au descoperit joi o grenadă în apropiere de sediul Procuraturii Generale a Republicii Moldova. Poliția a împrejmuit locul, a deschis o anchetă și a reținut un bărbat în vårstă de aproximativ 50 de ani care amenințase să detoneze o grenadă în fața sediului Procuraturii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















