
Liderul PDL, Vasile Blaga, i-a reamintit astăzi premierului Victor Ponta ca pe 9 decembrie nu se alege premierul României, ci reprezentanții romanilor în Parlament, așa că îl poftește din nou să participe la o dezbatere publică. Blaga a reluat, vineri, invitația adresata liderului USL, Victor Ponta, de a se înfrunta într-o dezbatere problemele economice și sociale importante ale României, după ce acesta a replicat ca s-ar vedea "oricând" la o dezbatere cu acesta, dacă președintele PDL va fi desemnat oficial candidat la funcția de premier din partea ARD. "Îi reamintesc domnului Victor Ponta ca suntem într-o competiție electorală pentru alegerea reprezentanților românilor în Parlament și nu într-un concurs pentru alegerea primului ministru. Este un moment în care partidele politice vin în fața electoratului cu proiectele lor pentru dezvoltarea României pentru următorii patru ani", spune Blaga. "De aceea, dacă domnul Victor Ponta mai este președintele PSD și copreședinte al USL, atunci îl aștept să vină la o dezbatere publica directa în care să punem fata în față programele ARD și USL pentru dezvoltarea României. Repet, îl las pe Victor Ponta ăa stabilească temele și condițiile dezbaterii", încheie Blaga.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















