Partidul de guvernamant din Taiwan a renuntat la un proiect de lege privind organizarea unui referendum asupra viitorului insulei, in scopul dezamorsarii tensiunilor cu China, care au sporit din nou in ultimele zile. Gestul de destindere intervine dupa explicatiile presedintelui Chen, potrivit carora presa a deformat declaratiile de sambata, aflate la originea crizei cu Beijingul.
Taiwanul a anulat, de asemenea, manevrele navale militare programate pentru 15 august. Aplicatiile militare -Sea Shark- urmau sa includa participarea unei flote de generatie noua, care are in componenta sa fregate franceze de tip Lafayette si avioane de vanatoare americane F-16.
Ministerul taiwanez al Apararii a renuntat la manevre de acest gen si cu alte ocazii. O situatie similara a fost inregistrata in 1996, dupa ce China a efectuat exercitii navale in largul insulei, protestand fata de vizita in SUA a presedintelui taiwanez din acea perioada, Lee Teng-hui.
Noua pozitie a Taiwanului survine avertismentelor militare lansate de China. -Pacea trebuie garantata si castigata prin forta. Daca vrem pace, trebuie sa fim pregatiti pentru actiuni militare-, a afirmat luni un inalt oficial chinez. Autoritatile chineze au reamintit, de asemenea, ca doresc o reunificare pasnica a insulei cu partea continentala a tarii, dupa o separare de o jumatate de secol.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















