Prezența la referendumul local organizat, duminică, în 35 de comune și orașe din județul Alba privind proiectul minier de la Roșia Montană și mineritul din Apuseni este scăzută, până la ora 10.00 prezentându-se la consultarea publică doar 1.415 persoane.
Potrivit Biroului Electoral Județean pentru Referendum, prezența la urne este monitorizată în 63 din cele 148 de secții de votare amenajate în județul Alba pentru referendumul privind proiectul minier de la Roșia Montană și mineritul din Apuseni, adică pentru jumătate plus unu din numărul alegătorilor chemați la consultarea publică.
Numărul total al persoanelor așteptate la urne la acest referendum este de peste 72.000, astfel că numărul votanților din secțiile unde este monitorizată prezența este de circa 36.000.
Pentru referendumul local, secțiile de votare au fost deschise până la ora 23.00, cu două ore mai mult decât cele pentru alegerile parlamentare.
Singura problemă înregistrată în Alba privind referendumul local a fost în localitatea Tibru, unde secția de votare a fost deschisă cu aproape o oră și jumătate întârziere din cauză că președintele secției de votare nu a putut ajunge la timp, fiind blocat în zăpadă.
Totodată, în județul Alba prezența la vot la alegerile parlamentare a fost, la ora 10.00, de 3,85 la sută, mai mică față de scrutinul din 2008, când la aceeași ora se înregistra o prezență de 4,05 la sută.
Peste 72.000 de cetățeni cu drept de vot din 35 de localități din județul Alba sunt așteptați, duminică, în ziua alegerilor parlamentare, să meargă la referendum pentru a spune dacă sunt sau nu de acord cu repornirea mineritului în zonă și a exploatării de la Roșia Montană.
Referendumul este organizat de Consiliul Județean Alba, în 35 de comune și orașe, în mare parte din zona Munților Apuseni, respectiv în orașele Zlatna, Câmpeni, Abrud, Baia de Arieș și comunele Roșia Montană, Lupșa, Stremț, Vadu Moților, Bucium, Ciuruleasa, Râmeț, Vidra, Sohodol, Ponor, Ceru Băcăinți, Almașu Mare, Poșaga, Rîmetea, Întregalde, Galda de Jos, Cricău, Meteș, Albac, Arieșeni, Avram Iancu, Bistra, Gârda de Sus, Horea, Ighiu, Livezile, Mogoș, Ocoliș, Poiana Vadului, Sălciua și Scărișoara. Cetățeni cu drept de vot din aceste localități trebuie să răspundă cu "Da" sau "Nu" la întrebarea "Sunteți de acord cu repornirea mineritului în zona Munților Apuseni și a exploatării de la Roșia Montană?". Costurile referendumului se ridică la aproape 300.000 de lei.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















