Moto: -Am incercat sa respect un pact: acela de a ispiti in oameni ideea ca nu au de pierdut, ci de castigat daca traiesc adevarul propriei vieti-.
Cine se incumeta azi sa ajunga pana in comuna Silistea-Gumesti din Judetul Teleorman, la vreo 20 kilometri de Rosiorii de Vede, va descoperi cu uimire locurile unde a inceput destinul scriitorului Marin Preda: casa – pe care a fost pusa o placa memoriala, si curtea – atat de familiara celor care au citit -Morometii-. Spunem cu uimire pentru ca nu se poate sa nu te intrebi cum a fost posibil ca din batatura aceea si dintr-un copil care alerga pe miriste, descult, dupa oaia Bisisica, sa apara scriitorul cel mai reprezentativ pentru literatura romana din perioada postbelica. Bani pentru cartile de scoala parintii nu-i dadeau, la scoala se ducea cand nu era trimis la camp, dar copilul nu ezita sa faca 30 de kilometri pe jos pentru a imprumuta o carte. -Singurul lucru pe care-l tin bine minte este ca la 13 ani am luat cunostinta de mine. Mi-am dat seama ca exista in mine o anume fiinta de care eram constient. Citisem pe izlaz Biblia si Descartes-.
Aventura constiintei sale a inceput, asadar, acolo, la Silistea-Gumesti. Contemporan cu doua generatii de tarani, Marin Preda a avut timp sa cunoasca valorile spirituale ale unei lumi scaldate in lumina eterna a zilei de vara. -Am muncit pamantul eu insumi – spune scriitorul – sub protectia unui taran care mi-a lasat – pe langa experienta miristii calcate cu piciorul descult (…) valori morale care se ridicau deasupra conditiei taranesti. Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creatie preexistenta, care mi-a fermecat nu numai copilaria, ci si maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat in realitate, a fost tatal meu-.
Plecand din sat, definitiv, la 18 ani, dus la gara cu caruta de tatal sau, pentru a lua apoi trenul spre Bucuresti, Marin Preda nu se va desparti, de fapt, niciodata de lumea care va fi distrusa curand de o istorie ce se va napusti bezmetica peste Romania. -Am plecat din sat cu aceasta intrebare: ce inseamna sa fii om? Si am inceput sa scriu dupa ce am descoperit, in marile creatii ale umanitatii, aceeasi mare intrebare. Trebuia sa raspund la ea prin ceea ce stiam din lumea taraneasca in care imi petrecusem copilaria si adolescenta-.
In 1942, debuteaza in revista Timpul. Citeste apoi in cenaclul lui Eugen Lovinescu schita -Calul-. Continua sa publice alte schite in revistele vremii, isi face cunostinte in lumea literara si leaga prietenii durabile cu Geo Dumitrescu, Ion Caraion, Miron Radu Paraschivescu. Lor li se va adauga apoi o alta serie de prieteni literari (Ov. S. Crohmalniceanu, Eugen Simion, Cezar Ivanescu, Mircea Dinescu), alaturi de care Marin Preda a traversat epoca stalinista si apoi pe cea ceausista, crezand ca se poate face totusi literatura, inseland istoria, daca nu provocand-o pe fata, riscand sa fie inchis (ca Ion Caraion), sau abandonandu-si tara ca atatia care reusisera sa fuga peste hotare. De la debutul in volum, in 1948, cu Intalnirea din pamanturi pana la Intrusul, de la Morometii pana la Cel mai iubit dintre pamanteni, Marin Preda a explorat toate straturile societatii, realizand personaje memorabile, construite pe fundamentul optiunii morale, prezentand conflicte viabile, in asa fel incat opera sa, in ciuda unor concesii din anii de inceput, ramane un punct de referinta pentru istoria culturala a Romaniei din ultimii 50 de ani.
Pe 16 mai 1980, Marin Preda se stingea din viata in Casa de Creatie de la Mogosoaia – locul unde traise si scrisese multe din cartile sale, intr-o camera atat de modesta, incat este imposibil sa crezi ca acolo decisese sa traiasca -un nomenclaturist-, cum nu oboseste sa-l catalogheze de mai bine de 12 ani, Gheorghe Grigurcu. Cat a trait, Marin Preda a fost un reper pentru lumea scriitoriceasca, dar si pentru cititorii sai. I se reproseaza azi tirajele mari ale cartilor sale, dar aceste tiraje se epuizau in cateva saptamani, spre deosebire de cele ale confratilor sai, care, nu o data, au beneficiat de aceleasi tiraje, ce se prafuiau insa ani in sir, in rafturile librariilor. Cartile majore ale lui Marin Preda au venit in momentele cand era nevoie de ele. Cititorii le-au asteptat si ele nu le-au inselat orizontul de asteptare. Sa retinem doar ca Morometii aparea in anii *50, contrapunandu-se, in masura posibilitatilor, infernului institutionalizat din tara, dupa cum Cel mai iubit dintre pamanteni aparea in 1980, ca un gest de avertisment inaintea distrugerii totale programate de regimul comunist.
Marin Preda a ramas, asa cum subliniaza Dan Stanca, -un exemplu clasic al rezistentei scriitoricesti care, fara sa-si ideologizeze opera, a facut din soliditatea prozei sale o arma de lupta foarte eficace impotriva ideologiilor-. Pe de alta parte, cartile si eseurile dedicate operei lui Marin Preda de catre Vasile Popovici, Monica Spiridon, Andrei Grigor, Daniel Cristea Enache sau Marian Victor Buciu dovedesc ca Marin Preda a devenit un simbol al scriitorului care se suprapune perfect peste destinul sau si al operelor sale. Sunt critici literari din alta generatie decat a lui, S. Damian, Gheorghe Grigurcu sau Alexandru George (care cred ca opera lui Preda nu mai are admiratori decat printre cei nascuti la tara si care mai pot gusta o literatura despre tarani). Imposibila intoarcere – titlul atat de inspirat al uneia dintre cartile sale – nu insemna altceva decat un semnal de alarma asupra distrugerii satului romanesc prin colectivizare si industrializare fortata. Cine crede ca volumul al doilea din Morometii, este o pledoarie pentru colectivizare nu are decat sa citeasca din nou cartea si sa vina cu citate, cu argumente, si nu cu stereotipii de care critica literara a anilor de comunism avea nevoie pentru a justifica adeziunea scriitorilor la regim. Si sa ia aminte la ce scria Marin Preda in 1976: -Nu cereti artistului sa fie o trompeta stupida si asurzitoare. Altfel, el nu va exista si atunci sansa noastra de a ne autodepasi va disparea o data cu noi-. Ce a insemnat lumea taraneasca pentru Marin Preda o spunea el insusi in 1977: -Datorez taranilor generatiei tatalui meu codul moral al existentei lor. Am mostenit si eu acest sentiment, aceasta stiinta despre ce e firesc si ce e nefiresc. Am trait nu putine lucruri nefiresti, pricinuite de oameni si de evenimente istorice, dar nu am crezut in durata lor si nu cred nici astazi-. Cuvinte atat de actuale si astazi, cand avem nevoie sa credem ca raul poate fi invins si ca ramane mereu o speranta.
Mariana Sipos
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
