Targul creatorilor populari
La Sibiu s-a incheiat o traditionala manifestare ce reuneste creatori populari din intreaga tara. Ca urmare a recomandarilor UNESCO privind protejarea patrimoniului intangibil, Complexul National Muzeal ASTRA a dezvoltat, in ultimul deceniu, programul Tezaure umane vii, unic in Romania. Salvarea de la disparitie si revitalizarea patrimoniului uman intangibil, sub formele sale de expresie cele mai variate, de la muzica la dans, de la mestesuguri traditionale la ritualuri, ca expresie a identitatii etno-culturale. Peste 250 de creatori populari, reprezentand majoritatea zonelor etnografice ale tarii, s-au intrecut in demonstratii de maiestrie in arta tesutului, brodatului, olaritului, culturilor in lemn si os, picturilor de icoane, confectionarii mastilor, podoabelor, papusilor, instrumentelor muzicale, impletiturilor din fibre vegetale, dar si in prelucrarea cuprului. Targul de Sfanta Maria Mare de la Sibiu reconstituie atmosfera balciurilor si iarmaroacelor de odinioara, intr-un spectacol complex.
Paris, je t*aime
Cineastrul german Tom Tykwer a terminat filmarile destinate unei colectii ce reuneste 20 de scurtmetraje despre Paris, realizate de 20 regizori (mexicani, brazilieni, chinezi), printre care si Woody Alen, Godard, Walter Salles, dar si de actori precum Fanny Ardant, Johnny Demu. Filmul ii reuneste si pe Natalie Portman, cunoscuta din -Razboiul stelelor-, dar si din -Leon- al lui Luc Besson, cat si pe tanarul Melchior Belson. Aceste istorii pariziene sunt asamblate pentru a forma o unitate narativa. Mai amintim ca regizorul Tom Tykwer a fost recompensat cu sapte premii pentru filmul german Fugi, Lola, fugi.
Cetateanul Kane, cea mai buna pelicula
British Film Insitute a realizat un sondaj in care Wells, Hitchcock si Fellini se afla in topul celor mai bune filme ale secolului ce a trecut. 144 de critici si regizori din diverse tari au fost interpelati in acest sens. Cel mai bun film a fost desemnat Citizen Kane, capodopera filmata in 1941 de Orson Wells. Un singur music-hall, Cantand in ploaie (1951), regizat de Stanley Donen, cu performanta extraordinara a lui Gene Kelly, a reusit sa se clasifice in primele 10 locuri. Pe locul doi se afla Femeia care a trait de doua ori de Alfred Hitchcock (1958), cu James Stewart si Kim Novak. Al treilea clasat – Jean Renoir cu Regulile jocului (1939). Urmeaza Nasul I si II (1973, 1974), capodopera semnata de Francis Ford Coppola, si Calatorie la Tokyo (1953) al maestrului cinematografiei japoneze, Yasujro Ozu. Pe locul sase, Hotii de biciclete in regia lui Vittorio de Sica, reprezentantul neorealismului italian, productie a anului 1948. De aici se schimba complet clasificarea. Se impune pelicula lui Kubrik, Odiseea 2001. Urmeaza un salt inapoi, in 1927, cand cineastul german Friedrich Murnau a produs Aurora. Pe a opta pozitie, Crucisatorul Potemkin al rusului Serghei Eisenstein, datat 1925, pe locul 10 – productia 81/2 a lui Fellini.
Muzica de la capatul lumii
De-abia dupa trei ani de existenta, Festivalul de la Crozon, din Peninsula Finistere, cunoaste o mare afluenta de public. Orchestra Kocani, o fanfara macedoneana, a trezit ropote de aplauze. In ritmul muzicii tiganilor si al repertoriului traditional din Balcani, publicul s-a lasat acaparat. Nu a lipsit nici muzica afro-cubaneza, cand percutionistul portorican Ray Baretto a fost ovationat. La fel, tanara cantareata anglo-indiana Susheela Raman, un veritabil simbol al metisajului, a reusit sa imbine armonia indiana cu sonoritatile occidentale.
Festivalul de la Locarno
Pe afisul festivalului figureaza mai multe filme ce au in prim-plan conflictul arabo-israelian. Gaza Strip, realizat de americanul James Longley, este de departe cel mai putin interesant. Turnat la Gaza, in momentul izbucnirii celei de-a doua Intifade, in 2000, el demonstreaza fara comentarii cum barbati, femei si, mai ales, copii sunt traumatizati de zgomotul neintrerupt al bombardamentelor. O populatie care evolueaza in conditii umanitare dezastruoase, in care pierderea accidentala a unui prieten seamana cu un rit de initiere al adolescentilor. Pe aceeasi linie se inscriu si productiile Obor Kalandia a palestinianului Sobhi Al-Zobaidi, un jurnal video care descrie momente din viata sa familiala in timpul raidurilor aeriene din 11 septembrie. Filmul este departe de orice ideologie, regizorul descriind cu forta violenta ocupatiei israeliene, dar puncteaza si abuzurile autoritatii palestiniene depasite de situatie. Forget Bagdad al lui Samir, exploreaza conflictul israelo-arab, intorcand pe cat posibil spatele actualitatii. Razboiul din Golf se afla la originea proiectului sau. Privind CNN, cineastul a nimerit peste un reportaj in Israel, in care era vorba despre o familie de origine irakiana privind bombardamentele din Bagdad. Aceasta viziune a avut un efect catalizator, deoarece chiar el parasise Irakul pentru Elvetia, impreuna cu parintii sai, in 1980. Marea forta a filmului sta in imbinarea itinerariului personal cu patru individualitati care incarneaza diferite fatete ale experientei sioniste. Un alt film se intituleaza Frontiere de Danielle Arbid, un documentar realizat la granita dintre Israel si Palestina.
Ziua in care nu s-a intamplat nimic
Reflectorul se stinge pe acordurile finale din Just a Perfect Day al lui Lou Reed, estompand decorul simplu instalat in Rotonda Muzeului Literaturii Romane, un perete scrijelit cu I*m gonna be a star si poza lui Al Pacino fixata la loc de cinste deasupra patului. Cele doua actrite, protagoniste ale unui spectacol despre nelinistea omului de teatru, isi cheama regizoarea in scena. Ziua in care nu s-a intamplat nimic, montat de tanara Theodora Herghelegiu, este realizat de Compania de teatru Antract, in scenografia Ralucai Ion, ilustatia muzicala fiind semnata de Cosmin Sofron. -Nimic- inseamna reveriile, indoielile si singuratatea fara iesire ale unor tinere actrite, interpretate de Antoaneta Zaharia si Frosa Cercel. Puterea de a lua in deradere asteptarea de a fi lansate, neputinta de a rupe trandaveala impusa de amanarea repetitiilor sau ratarea unui rol. -Nimic- inseamna resemnarea puternicilor infranti. Doua actrite vorbesc, imita, se ironizeaza, spera. Nimic demn de a fi scris cu litere de-o schioapa intr-o cronica mondena. Si totusi, in acea Zi in care nu s-a intamplat nimic, doua suflete si-au pariat resemnarea si, implicit, revolta pe miza permanent disputata a sperantei.
Utopie la Londra
Teatrul National din Londra este unul dintre putinele din Europa care nu tin cont de vacanta. Asa se explica faptul ca in plina perioada estivala, amatorul de teatru londonez poate vedea aici The Coast of Utopia (Tarmul Utopiei), un spectacol-mamut, compus din trei piese, de cate trei ore fiecare, cu doua pauze de o ora si jumatate intre ele. Voyage (Calatorie), Shipwreck (Naufragiul) si Savage (Salvarea) il poarta pe spectator intr-o calatorie care incepe in vara anului 1833 si se sfarseste in 1868, avandu-i, printre cele 80 de personaje, pe Bakunin, Bielinski, Marx, Turgheniev, Herzen cu eventualele lor sotii, fiice, surori. Inspiratorul acestui tur de forta este germanul Isaiah Berlin, care invita la o viziune contradictorie asupra lumii. Autorul amesteca reflectii filozofice cu comentarii politice si descrieri literare, sfaturi despre educatie si mari povesti de dragoste, intr-un amalgam foarte britanic de drama si comedie.
Autobiografia lui Gandhi
Peter Ruhe a scris un volum exceptional dedicat operei lui Gandhi, de peste 9.000 de pagini, aparut la Editura Phaidon, cu mare bogatie de material fotografic. Colectia are doua surse iconografice, cea a lui Vithalbhail Jahvery si cea a lui Kanu Gandhi, nepotul cel mai mic al lui Mahatma, care a fotografiat ultimii 12 ani din viata acestuia. Am putea spune ca este vorba de o foto-biografie a marelui combatant politic care a traversat secolul XX. Se pot intalni de la primele fotografii in timpul luptei pentru pace in Africa de Sud pana la fotografiile cele mai intime ale lui Gandhi la batranete. Textul nu evita reflectiile. Este reprodusa si o nota scrisa chiar de Mahatma Gandhi lui Adolf Hitler, care se incheie cu -Raman prietenul dumneavoastra sincer-. Ramane viziunea unui revolutionar slab, cu suras fara fisura, dand mana unor personaje de neatins, refuzand medicatia, grijuliu sa mearga descult, cu pasi mici, infasurat intr-o panza alba. Imaginile care il prezinta astfel in mijlocul unor oficiali in haine de ceremonie sunt cele mai reusite.
Tangoul, romanul unei vieti
-E nevoie de doi pentru un tango-, spun englezii. Tangoul este dansul care reprezinta atat dragostea, cat si singuratatea. Borges a scris pentru Piazzolla, dar multi autori s-au inspirat dupa ritmul lui Carlos Gardel. Cunoscutul scriitor argentinian Julio Cortazar scria: -Tangoul reprezinta si doua persoane care sunt impreuna, dar nu se intalnesc niciodata-. Astazi, el se prezinta ca un mare mit modern. Nu de mult, a aparut o antologie a tangoului de hispanistul Paolo Collo, Nopti de dragoste la Buenos Aires, -un oras care nu doarme niciodata, ce mi-a trezit ideea de a scrie aceasta carte, un oras care conserva parfumul tangoului-. Cartea cuprinde 76 de cantece, de la 1905 la 1997, cu fotografii de Isabel Munoz, de la cunoscutele tangouri ale lui Enrique Santos Discepolo cu Esta noche me emborraccho la cele ale lui Boca, cu Samovarul lui Rasputin. Poezie sau nonpoezie? Nici una, nici alta, raspunde autorul acestei culegeri. Aceste texte au absoluta autonomie, sunt o istorie a Buenos-Airesului, sunt tastaturile pe care s-a construit un mit. Pentru a da o definitie tangoului, multi scriitori s-au intrecut pe ei insisi. Unii l-au numit -un roman in trei minute-, Cortazar ii spunea -fantasticul ca nostalgie-, altii si-au numit cartile despre el Boquitas pintadas ca Manuel Puig (o fraza, un rit), Un*ombra presto sarai ca Osvaldo Soriano sau Cand Dumnezeu canta tango ca Laura Pariani.
Cultura, inainte de toate
La Festivalul International de Teatru de la Avignon, o seara a fost consacrata marelui om politic si scriitor Vaclav Havel. Presedintele Frantei, Jacques Chirac, a inaugurat la Centrul Ceh din strada Bonaparte, Zilele Cehe la Paris. Dupa cum repeta intotdeauna Havel, -cultura devanseaza totul-. Intr-un discurs al lui Ellie Wiesel, care i-a inmanat Marele Premiu al Academiei Universale a Culturilor, se aminteste: -Havel a devansat sistemul, a devansat ideologia, a devansat ordinea juridica, regulile coexistentei umane-. Despre toate acestea el vorbeste in piesele sale de teatru. Desi nu s-a putut bucura de gloria meritata, trebuind sa paraseasca urgent Franta din cauza starii proaste a sanatatii, intr-un interviu publicat recent de -Le Figaro-, presedintele Cehiei, marturiseste: -Politica este un animal de care mi-a fost greu sa ma despart-. Dar Vaclav Havel, care va parasi presedintia in februarie 2003, a marcat si dramaturgia secolului XX prin piesele sale, mult timp interzise chiar in propria tara, astazi jucate in intreaga lume. -Ma bucur ca poate voi redeveni un om de teatru. Chiar eu am scris un discurs, in sensul ca fiecare om de stat este posedat, in propria sa personalitate, de politica. Asta nu inseamna ca oamenii politici trebuie sa fie show-men in propria tara, cum fac unii politicieni din tara mea. Ei confunda drama cu o estrada.- In piesele de teatru si eseuri scrise in limba franceza, precum Scrisori catre Olga, Vaclav Havel a manifestat exigenta morala si o spiritualitate inalta, desi declara ca nu se simte un moralizator. -Pentru mine, tot ceea ce decurge din observatia mea sta in faptul ca putem constata o cadere a simtului valorilor ce depasesc latura materiala, existenta materiala cotidiana antreneaza o decadenta generala, adica o decadenta a vietii, a moralei politice, a calitatii vietii si a coexistentei.-
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
