Home În Lume „Breivik de America” avea muniție suficientă să ucidă 670 de persoane

„Breivik de America” avea muniție suficientă să ucidă 670 de persoane

DISTRIBUIŢI

Americanul Adam Lanza, care vinerea trecută a ucis 26 de persoane, dintre care 20 de copii, la o școală primară din Connecticut (nord-estul SUA), avea asupra sa câteva sute de cartușe și o carabină. Potrivit poliției, arsenalul descoperit asupra agresorului după ce acesta și-a pus capăt zilelor ar fi fost suficient pentru a împușca încă aproximativ 670 de persoane, relatează luni ABC. Înainte de sosirea poliției, agresorul în vârstă de 20 de ani, care înainte de atacul de la școală își ucisese mama, împrăștiase în jurul școlii din Newtown mai multe încărcătoare (de câte 30 de cartușe), totalizând sute de cartușe, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Connecticut J. Paul Vance. Cele mai multe dintre victime, a căror identitate a fost confirmată oficial duminică, au fost împușcate cu o carabină Bushmaster AR-15. Asupra atacatorului au mai fost descoperite două pistoale de 10 și 9 mm; cu unul din acestea Lanza și-a luat viața. Poliția a mai descoperit o pușcă de calibru mare în portbagajul vehiculului cu care agresorul, despre care se spune că avea grave probleme psihice, a venit la școală.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.