
Iarna continuă să închidă școli și să lase localități întregi fără energie electrică iar avertizările meteorologice nu promit o ameliorare a condițiilor, temperaturile continuând să rămână negative în majoritatea regiunilor.
Cursurile au fost suspendate, luni, în peste 1.100 de școli și grădinițe din județele Botoșani, Iași, Suceava, Vaslui și Neamț, în care învață 160.701 elevi și preșcolari, a anunțat Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului (MECTS). Potrivit datelor transmise Ministerului Educației de către inspectoratele școlare județe, activitatea unităților de învățământ din cinci județe este afectată de condițiile meteorologice improprii. Potrivit MECTS, inspectoratele școlare județene pot lua decizia de a suspenda activitatea unităților de învățământ acolo unde condițiile meteorologice improprii o impun. Cursurile care nu au fost efectuate vor fi recuperate ulterior, după un grafic propus de școli și aprobat de inspectoratele școlare județene.
Alimentarea cu energie electrică este și ea în continuare afectată, de data aceasta în zona Moldovei unde 57 de localități nu au avut curent electric în cursul zilei de luni.Potrivit unui comunicat al E.On Moldova Distribuție, viscolul din ultimele zile a provocat avarii semnificative în rețelele de energie electrică din Moldova, iar rafalele puternice de vânt au determinat ruperea unor conductoare și distrugerea elementelor de izolație și de susținere a unor linii electrice aeriene.
Totodată, au fost rupți și mulți copaci din vecinătatea liniilor de electricitate, iar în cădere au afectat și sistemul de distribuție a energiei electrice. Echipele E.On Moldova Distribuție au intervenit, dar nu au reușit să ajungă la toate liniile afectate de intemperii, din cauza drumurilor înzăpezite, menționează sursa citată.În județul Iași sunt nouă localități care nu beneficiază de energie electrică, iar în județele Suceava și Bacău au fost remediate avariile și nu se înregistrează localități nealimentate integral cu energie electrică.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















