Home Special Profitul societatii Bucuresti Turism s-a injumatatit in primul semestru

Profitul societatii Bucuresti Turism s-a injumatatit in primul semestru

DISTRIBUIŢI

Bucuresti Turism SA, detinuta majoritar de firma Domino International Hotels SRL, a obtinut, conform unui raport al societatii transmis Rasdaq, in primul semestru, un profit net de 11,8 miliarde de lei, reprezentand circa jumatate din nivelul celui realizat in perioada corespunzatoare din anul 2001, de 22,3 miliarde de lei.

Compania a inregistrat venituri totale de 141,4 miliarde de lei si cheltuieli de 125,4 miliarde de lei. Profitul brut aferent primelor sase luni a fost de 15,9 miliarde de lei, impozitul pe profit fiind de 4,07 miliarde de lei.

Potrivit raportului, in primul semestru al acestui an, cheltuielile din exploatare s-au majorat cu 22,46% fata de intervalul similar din anul precedent, ajungand la 114,6 miliarde de lei, in vreme ce cheltuielile exceptionale au crescut la 10,5 miliarde de lei, comparativ cu 624 milioane de lei in primele sase luni din 2001. Mai mult de 48% din cheltuielile de exploatare au fost alocate cheltuielilor cu personalul, pentru care au fost prevazute 55,1 miliarde de lei, in conditiile in care societatea a pus in aplicare un plan de restructurare a activitatii, iar salariatii disponibilizati pana la data de 30 iunie au beneficiat de plati compensatorii.

La sfarsitul primul semestru, Bucuresti Turism SA inregistra creante in suma de 27,6 miliarde de lei, in timp ce datoriile sale se cifrau la 20,9 miliarde de lei. Societatea nu are obligatii restante la bugetul statului si nici credite restante.

Bucuresti Turism are un capital social de 55,19 miliarde de lei, impartit in 2.207.751 de actiuni cu valoarea nominala de 25.000 de lei. Domino International Hotels SRL detine 66,18% din actiuni, Asociatia Salariatilor Complex Hotelier – 28,81%, iar SIF Transilvania – 7,11%.

Domino International Hotels SRL, o firma subsidiara detinuta indirect si in totalitate de catre compania israeliana Elscint Ltd., a cumparat actiunile Bucuresti Turism in decembrie 2000. Conducerea firmei din Israel intentioneaza sa investeasca circa 25 milioane de dolari pentru renovarea Hotelului Bucuresti si aducerea acestuia la categoria de patru stele plus.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.