Conform unui sondaj al Institutului BVA, peste șapte francezi din zece sunt de acord ca fostul președinte francez Jacques Chirac să fie trimis în judecată pentru deturnare de fonduri publice într-un caz de angajări fictive. 72% dintre persoanele chestionate sunt de părere că justiția trebuie să-și urmeze cursul, ca în cazul oricărui alt cetățean. În schimb, 26% dintre aceștia cred că justiția ar trebui să îl lase în pace, pentru că este vorba despre fapte vechi. Pentru trimiterea în fața justiției a fostului șef de stat sunt și numeroși simpatizanți de stânga, 76% fiind favorabili acestui proces, comparativ cu 22% care se împotrivesc. Și în tabăra de dreapta cei care se pronunță pentru judecarea lui Chirac sunt majoritari, cu 62 de procente, în timp ce 37% sunt împotrivă. Dacă Parchetul nu face apel împotriva unei hotărâri pronunțate vineri de un judecător de instrucție, Jacques Chirac, în vârstă de 76 de ani, va fi primul fost șef de stat francez care va fi judecat de un tribunal. Hotărârea judiciară vine exact în momentul în care Chirac urmează să-și facă reapariția mediatică, publicând joi și primul său volum de memorii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















