Clubul brașovean se va mai chinui doar trei meciuri
Situația dezastruoasă în care a ajuns clubul de handbal feminin Rulmentul se va remedia peste câteva săptămâni, când va fi preluat de către Primăria Brașov. Astfel, elevele lui Herbert Muller vor trebui să se descurce în efectiv redus doar în cele trei meciuri pe care le mai au de disputat în 2009, de două ori cu HCM Baia Mare – în Cupa EHF și în campionat – și cu Rapid, din etapa următoare a Ligii Naționale.
„După ce trec următoarele două etape, echipa de handbal Rulmentul Brașov va fi gestionată integral de către municipalitate, urmând ca patronul Teodor Florescu să rămână doar un simplu sponsor al acestei formații. În acest moment, detaliile despre cum se va face această trecere au mai puțină importanță, important este că echipa Rulmentul nu va muri“, a declarat George Scripcaru, primarul Brașovului.
Edilul a precizat că va finanța clubul pentru a păstra tradiția handbalului în oraș: „Florin Florea, directorul Direcției de Tineret și Sport din Primărie, se va ocupa de toate aceste lucruri, despre organigrama clubului și despre ce va fi. În acest moment, oricum este foarte greu de dat cu presupusul. Nu ne-am gândit decât la o soluție de a salva echipa, asta e tot ce contează. Handbalul înseamnă tradiție în Brașov și este extrem de important ca el să rămână“.
Rulmentul Brașov a rămas cu doar șapte handbaliste în lot, după ce restul au fost declarate libere de contract după ce nu și-au încasat restanțele financiare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















