Ziua de 4 noiembrie în care guvernul Croitoru a fost programat la tråntirea oficială cu ocazia procedurii de învestire n-a produs nicio surpriză: se știa că piesa se termină prost (PSD e un cunoscut autor de tragedii) și cele 14 personaje ale guvernului pier toate la căderea cortinei de fier între cele două tabere politice. Doar scorul rămånea o necunoscută. Coaliția GRIVCO a fixat execuția anume de ziua dlui Băsescu – așa, ca un omagiu dictatorului hulit într-o antologie ad-hoc de versuri, critici, bancuri și insulte – pentru a fixa cåt mai exact ținta acestei lovituri electorale. Cu această nouă cădere de guvern, a doua într-o lună, am ajuns într-un punct mort: probabil că acum nici președintele Băsescu nu va nominaliza alt premier și nici dl Geoană nu va insista cu dl Iohannis pentru că amåndoi speră să-și exercite acest drept după 6 decembrie – lăsånd pånă atunci guvernul Boc să facă menajul în țară și ajutåndu-l să treacă Bugetul. Grozavii noștri dăråmători de guverne din PSD și-au dat seama abia după ce au vorbit cu FMI că au riscat tranșa de împrumut de 2 mld. euro necesare plății pensiilor și salariilor – deși au fost în guvernul care a negociat acordul. Acum piromanii o fac pe pompierii și anunță că salvează Bugetul. Dar ce să zică și ei? Doar nu erau să recunoască: da, știam că-s în joc 2 miliarde, și care-i problema? Cåt să mai suportăm guvernul Boc? Cum să mai îndurăm două luni de Boceală? Și pentru ce? Pentru niște bani? Adică onoarea dlui Nica și „respectul“ grupului GRIVCO nu necesită 2 miliarde? Dar nu vă gåndiți cåt au pierdut oligarhii GRIVCO în acești ani? Dublu! Cel care și-a permis să ilustreze fățiș acest discurs a fost liderul BNS, Dumitru Costin, (membru al staffului unei televiziuni GRIVCO), care a cerut pur și simplu FMI să nu acorde Romåniei tranșa de împrumut pentru a-i pedepsi pe politicienii iresponsabili. Într-adevăr, iresponsabilii nu le-au dat vilele și terenurile fostului UGSR pe care au pus ochii! Și care valorau peste 2 miliarde. Ce răzbunare dementă! Ca și cum dl Boc suferă – și nu pensionarii și bugetarii care riscă să nu-și ia banii. Liderii BNS au recunoscut astfel că nu le pasă de proprii sindicaliști. Și de ce le-ar păsa? Dl Costin e mare baron sindical iar vicele BNS Matei Brătianu e parlamentar PSD – calitate în care a dus pånă la absurd poziția cinică a propriului partid. Față de pandemia de cinism din aceste zile, gripa porcină pare depășită: unii bolnavi politici au dat în gripa hienelor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















