Home În Lume Olanda ridica pretentii

Olanda ridica pretentii

DISTRIBUIŢI

Olanda, care a respins textul Constitutiei Europene, a facut precizari in ceea ce priveste textul fundamental al Uniunii. Prin ministrul de externe Bernard Bot, Olanda, fara a promite un nou referendum, cere scoaterea din textul Constitutiei a tuturor acelor aspecte care ar putea sugera infiintarea unui superstat european. Intr-un discurs rostit la Amsterdam, ministrul Bernard Bot a explicat extrem de categoric care sunt asteptarile Olandei in ceea ce priveste Constitutia Europeana. Declaratiile sale vin pe fondul planurilor promovate de cancelarul Angela Merkel pentru prima parte a anului 2007, cand Germania va detine presedintia UE. Aceasta a precizat ca printre punctele pe care Berlinul si le-a trecut in agenda europeana se afla si Constitutia, ceea ce inseamna ca multe din discutiile privind proiectele europene, inclusiv cel constitutional, ar putea prinde contur. Prin urmare, Olanda s-a simtit obligata sa-si ia masuri de precautie. Bot a explicat ca din proiectul constitutional ar trebui sa lipseasca referirile la drapelul si imnul european. Acesta a mai precizat ca referirile din actualul text al Constitutiei ridica temeri pentru olandezi in ceea ce priveste crearea unui superstat. -Argumentul privind atotputernicia UE ar putea fi contracarat printr-o separare a puterilor si un sprijin acordat subsidiaritatii si proportionalitatii-, a declarat Bernard Bot, citat de publicatia online EUObserver. Comentariile sefului diplomatiei olandeze, vin cu doar cateva zile inainte de alegerile programate pentru 22 noiembrie, in care este favorit partidul lui Bot, condus de premierul Jan Peter Balkenede. Pe de alta parte insa, comentariile si obiectiile ministrului de externe ar putea sa arunce in aer relatiile Olandei cu multe dintre statele europene care considera ca tocmai institutiile si valorile Uniunii Europene stau la baza actului fundamental al UE. In acelasi timp, obiectiile oficialilor de la Amsterdam si presiunile pentru impunerea unor amendamente sau modificari la proiectul constitutional ar putea crea un precedent periculos pentru acele state care au de adus propriile obiectii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.