Ultimul barometru al Organizației Mondiale a Turismului (OMT) indică faptul că turismul mondial va cunoaște în 2010 o relansare moderată în ceea ce privește numărul de călătorii internaționale, după scăderea înregistrată în 2009 din cauza crizei economice. Această creștere va fi între 1% și 3%, previziunile ținând cont de îmbunătățirea progresivă a cifrelor din turismul internațional în cursul ultimelor luni și de indicatorii economici, mai buni decât cei inițiali pe anumite piețe importante. Organizația anticipează pentru 2009 un recul cuprins între 4% și 6% în ceea ce privește numărul sosirilor turiștilor internaționali și o scădere de 6-8% a încasărilor. Criza economică, înăsprirea creditării, creșterea șomajului și pandemia de gripă AH1N1 au creat un mediu extrem de dificil pentru industria turismului. Criza a avut un impact mai important asupra încasărilor decât asupra călătoriilor, deoarece turiștii cheltuie mai puțin în vacanță și călătoresc pe distanțe și perioade mai scurte.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















